O dronă americană a omorât peste 30 de culegători de muguri de pin în Afganistan

Foto: Pixabay / skeeze

O dronă americană a atacat cu rachete un grup de muncitori care se odihneau miercuri noaptea, după ce terminaseră încă o zi de cules muguri de pin în zona muntoasă Wazir Tangi.

Armata americană, care a început ”războiul împotriva terorii” în Afganistan în urmă cu 19 ani, a crezut că muncitorii, care se încălzeau la foc, ar fi luptători ai Statului Islamic din Nangarhar.

Mai mult, într-un comunicat, colonelul Sonny Leggett, purtătorul de cuvânt al campaniei din Afganistan, aruncă vina tot pe teroriști pentru această tragedie.

”Ne luptăm într-un mediu complex împotriva acelora care ucid intenționat și se ascund în spatele civililor, folosindu-se de incidente de acest fel, cu victime în rândul acestora, ca arme de propagandă”, a spus Leggett.

De cealaltă parte, organizația pentru drepturile omului Amnesty International consideră incidentul drept ”inacceptabil și care sugerează o lipsă șocantă de atenție pentru viața civililor”.

Reuters susține că în atac și-ar fi putut pierde viața mai mult de 30 de muncitori. Haidar Khan, proprietarul exploatației de pin, spune că avea 150 de oameni la muncă în acea zi. Aceștia dormeau în cinci corturi, în apropierea fermei.