Loc unic în România. Localitatea cu munte, apă, plajă și aer pur

FOTO: Captură Youtube
Vacanțe ieftine în România FOTO: Captură Youtube

Un studiu realizat la începutul acestui an a anunțat că există un loc din țară în care cantitatea de ozon este comparabilă cu cea din Alpii elvețieni.

Locul unic din România datorită aerului pur este Colibița, o localitate de pe Valea Bistriței, aflată la o altitudine de 900 de metri, între Munții Bârgău și Munții Călimani. Valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3.

Colibița a fost unul dintre cele mai atractive locuri pentru turiști și de aceste sărbători. Pe lângă aerul curat pe care îl pot respira turiștii, Colibița mai oferă și locuri de plajă la malul apei lacului de acumulare cu același nume.

În zonă se pot face și excursii, drumeții montane, ciclism, caiac, alpinism sau pescuit de păstrăv, clean sau caras. Zona are o reputație turistică istorică. Între 1923 și 1975, Colibița a fost o stațiune balneoclimaterică, însă a fost desființată după ce s-a luat decizia să se facă lacul de acumulare.

Autoritățile locale încearcă să transforme din Colibița într-o stațiune turistică. Deocamdată, poate fi declarată doar stațiune turistică de interes local. Pentru a deveni stațiune de interes național, trebuie să existe un drum rutier modernizat și marcat cu semne de circulație, transport în comun între stațiunea turistică și gară sau autogară, amenajarea și iluminarea locurilor de promenadă, apă curentă și canalizare, precum și un număr de minim 500 de locuri de cazare în hoteluri și pensiuni.

În urmă cu aproximativ 10 ani, în Colibița era în jur de 50 de case ale localnicilor. Acum sunt în jur de 400 de case de vacanță, pensiuni și vile. Pe malul lacului a fost construit și un complex turistic, unde o noapte de cazare costă 70 de lei, în timp ce un bungalow de lux cu vedere la lac costă în jur de 450 de lei.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

giphy

8 COMENTARII

  1. Nu am auzit de Colibița, dar Dumnezeu te poartă prin acele locuri care vor fi cândva mărețe. Așa am ajuns și Eu la Colibița. În octombrie a anului 1968 eram militar la unitate de infanterie mecanizată din Zalău(sus pe deal). Și în luna Ianuarie suntem anunțați de căpitanul Pricop că vom merge la schi la Colibița. Eu eram la cercetare și am mers cu Jeep-urile românești, din dotarea armei noastre până la Colibița. Drumul a fost frumos presărat cu multe aplicații, ambuscade și incursiuni. Am mers pe la Bobâlna unde plutonul 2 a organizat o ambuscadă și noi plutonul 1 am căzut în ambuscadă. Noi am pornit la drum Duminica și orașul Beclean am oprit și acolo am fost cazați peste noapte. Al doilea popas l-am făcut la Prundu Bârgăului. Și dimineața am luat drumul spre stânga spre Colibița. Ajunși la Colibița ne-am cazat la cabana noastră. Colibița era un sat împrăștiat de-a lungul râului. Era foarte împrăștiat fiecare și-a făcut casa unde a avut pământ. Colibița în ani 1968 era mai mult o stațiune militară, Noi am ajuns iarna și eram mulți militari, mai erau și studenți, dar alte persoane nu mai erau. Dimineața aveam aplicații și trăgeam cu gloanțe oarbe și petarde speriam oameni. Jos pe malul râului era un platou foarte plat și acolo timp de 4 zile am învățat să umblăm cu schi-urile în picioare. Și după aceia am fost duși pe pantă sus, Aveam un instructor Maior care a fost sportiv de performanță. Despre oameni locului pot afirma că erau foarte prietenoși și inimoși. O întâmplare caporalul Macovei șef de grupă a căutat într-o șură și n-a găsit acolo mai bun decât o carte de rugăciuni. Sunt planton schimbul 1 de la 21 la 24 la sala de telefoane a stațiuni. Și la 21 și 30 văd că vine soldatul Gâlă și începe să vorbească la telefon cu centralistele de la Bistrița. Și vorbește el vrute și nevrute, iar la ora 23 vine un maior care îl schimbă. Deci Colibița era capăt de linie era o fundătură. Așa văd Eu din poze că toate zonele joase sunt acum sub apă. Vița aia de sat de munte, Eu văd din poză că nu mai e. Căpitanul Pricop a luat cu el și muniție de război și în una din zile să facem tragere și oprim circulația pe șoseaua principală. Timp de două ore nimic nu a circulat acolo în Colibița. Altă dată să urcăm muntele cel mai înalt era la cota de 1900 metri. Jos pe vale era cald și începea să se topească zăpada, dar ajunși la cota de 1800 de metri a început să ne fie frig, noi nu aveam mantă-i-le la noi. Iar locotenentul a spus că nu ne urcăm mai sus, deci jos e cald, iar sus e frig. Prin transformarea în lac în 1975 și construcția a încă a 400 de case Colibița va deveni o mare stațiune a României. Colibița s-a transformat dintr-o fundătură întru loc plăcut de turism și agrement. Niciodată pe acolo nu va trece o linie ferată, iar gara de autobuse trebuie să fie la Prundul Bârgăului. Dacă eu am fost acolo Eu știu că va fi o mare stațiune.

  2. Vasile Ivașca eu cred ca ai fost si un mare comunist si securist pe vremea ta . Toate zonele pitoresti erau zone militare , mai mergeti dracului toti astia care va place sa va inpuscati si omorati intre voi in Razboaie posedati de SATAN. Dumnezeu a creau pamantul pentru a fi locuit de oamenii care sa se iubeasca . Se zice ca Dumnezeu este iubire , dar nu cred ca si trupele militare sunt iubire . Nu am gasit in Biblie undeva sa scrie omorati-va intre voi locuitorii ai pamantului .

    • Ironic ca eu am gasit 🙂
      Deuteronomy 17
      If there be found among you, within any of thy gates which the LORD thy God giveth thee, man or woman, that hath wrought wickedness in the sight of the LORD thy God, in transgressing his covenant; 17:3 And hath gone and served other gods, and worshipped them, either the sun, or moon, or any of the host of heaven, which I have not commanded; 17:4 And it be told thee, and thou hast heard of it, and enquired diligently, and, behold, it be true, and the thing certain, that such abomination is wrought in Israel; 17:5 Then shalt thou bring forth that man or that woman, which have committed that wicked thing, unto thy gates, even that man or that woman, and shalt stone them with stones, till they die.

    • Anonim. Eu cred că ai o mare satisfacție când vorbești urât despre alții, jignind. Tu te legi de ce spun alții, pentru ca tu, ca și ANONIM, nu ai ce spune. Omul a avut darul de a-și aduce aminte. Nu are importanță ce. Tu ce-ți aduci aminte? Tu ce poți posta ca să ne trezești interesul și să te citim? Ia să vedem de ce ești în stare? Dar mai bine NU! Ne-ai arătat! Vai de tine! Pomenești de biblie? Cred că nu știi cu ce se mănâncă!

  3. Dle Ivașca ,nu stiu cum trageati cu gloante oarbe ca in 68 se preda fiecare cartus iar perioada era una de control total.De petarde sa nu ami vorbim…..Fiind zona militara cu depozit de munitii etc. nu tragea nimeni aiurea mai ales un soldat simplu.

  4. acolo au avut bani sa amenajeze si sa faca case insa de la strada principala pana la lac nu „au avut „ bani sa asfalteze. iti rupi si masina si ficatul.

  5. Va rog eu mai terminati cu laudele Colibita=Elvetia ..etc. Am fost acolo si am fost si in Elvetia si Austria …
    In primul rind drumul pina acolo e dezastruos, dar surpriza mare e chiar cind ajungi. Un lac cu baraj artificial confiscat in totalitate de „smecherii” vremiii. Nu ai nici un acces la malul lacului. Tot terenul este furat pina pe malul lacului. Daca printre copaci sau mormane de moloz vezi ceva luciu de apa chiar ca ai noroc. Nu exista zona de protectie , nu exista acces la lac … nimic. Cei care nu mai conteniti cu laudele nu mai fiti snobi, mai cititi, mai informati-va. Nu are nici o legatura cu: Elvetia, Austria, Germania , Olanda…Daca intelegeti acest lucru e bine, daca nu …chiar nu mai conteaza. Abia astept sa vina vacanta si sa imi pun bicicletele in masina si sa ma plimb zeci de km malul unui lac cu adevarat deosebit intr-o zona curata. Sa ma opresc sa fac baie cind vreau sa nu vad peturi, moloz sau „jgiolbani” care au in cap numai gratare si manele.

  6. Multa publicitate pentru nimic. In primul rand Dl. Popescu are dreptate, doar la coada lacului poti gasi acces spre luciul apei, in al doilea rand plaja nici gand sa gasesti, (poate cativa metri amenajati la complexul pescarilor la cam 2 metri inaltime fata de nivelul apei, in n ici un caz nu se poate numi plaja, nemaipunand la socoteala ca apa are 6 m adancime de la mal nefiind amenajat un loc de baie in apa lacului) in al treilea rand preturile sunt exagerate si serviciile jalnice, in al patrulea rand daca ai nevoie de o aspirina nu gasesti pe o raza de 25 Km.
    Mai este mult de lucru la Colibita pana sa poata fi numita Statiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.