HIV, tentativă de suicid, handicap. O campioană a României revine la sport, după ani de coșmar

Liliana Petrisor campioana Romania biliard
Foto: libertatea.ro / Antena 1

Timp de 10 ani, Liliana a dominat categoric toate concursurile naționale la care a participat. Apoi, a intrat într-o perioadă neagră, în care a aflat că are HIV, a încercat să se sinucidă și a dormit pe străzi.

Liliana Petrișor a fost campioană națională absolută la biliard timp de 10 ani la rând. Ea a câștigat 42 de medalii la acest sport, majoritatea de aur, și este cunoscută drept cea mai pricepută sportivă a României la diferite discipline – Bila 8, Bila 9, snooker, carambol cu trei mante, Stecca.

Anul 2012, în care a devenit și campioană balcanică, părea a fi cel mai bun din cariera sa. Însă, acel an s-a dovedit a fi un dezastru pentru viața sa, scrie Libertatea.

Clubul unde preda mai multor grupe de elevi biliard a fost demolat de Primăria sectorului 4. Dar asta nu a fost nimic: a aflat că a fost infectată cu HIV, iar tatăl său a decedat.

Șocată de aceste transformări, Liliana a încercat să se sinucidă. S-a aruncat chiar de pe școala de biliard care urma să fie demolată pentru a face loc unui restaurant. A supraviețuit însă, dar a suferit multiple fracturi la picioare. Medicii au reușit să o readucă pe picioare pe tânără, însă Liliana a rămas cu un defect de mers.

A lucrat într-o piaţă, la cărat de fructe şi legume

La ceva timp după externare, sportiva și-a găsit de lucru într-o piață. În ciuda handicapului locomotor, căra fructe și legume pentru a-și asigura traiul. Însă, igrasia din casa în care trăia a îmbolnăvit-o pe Liliana, care a ajuns la Institutul de Pneumofiziologie ”Marius Nasta”. Apoi, a ajuns în stradă, trăind la mila trecătorilor din zona Gara de Nord.

După ce cotidianul menționat a publicat povestea Lilianei, cei de la Centrul Social Sfântul Lazăr din Băneasa i-au întins o mână salvatoare sportivei. Aceasta stă în centru de un an, unde este sub îngrijire.

Și, după mai bine de trei ani de pauză, a revenit la masa de biliard împreună cu foști elevi ai săi.

”Am vrut să mai ”învăț” un pic de billiard”, spune acum Liliana, pentru cei de la Libertatea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.