Cine e principalul suspect al furtului celor 100.000 de euro din casa unui primar din Mehedinți. Fiica edilului l-ar fi ajutat

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Polițiștii au un suspect în cazul furtului a 100.000 de euro din casa unui primar din Mehedinți. Edilul, împreună cu soția sa, se aflau la un botez și spune că avea banii în urma vânzării unor utilaje agricole.

Suspect în cazul furtului este un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Dârvari, județul Mehedinți, acolo unde s-a comis și furtul. Acesta le-a spus anchetatorilor că nu nu a furat banii, iar locul i-a fost indicat chiar de fiica primarului, iar banii i-ar fi fost oferiți chiar de către aceasta.

Tânărul este un cunoscut „client” al poliției și procurorilor, pentru că pe numele lui au fost emise mai multe mandate de reținere și are mai multe dosare penale pentru furturi. El era cunoscut pentru aceste fapte în localitate. 

La sfârșitul săptămânii trecute, edilul împreună cu soția era la un botez, iar în locuința sa rămăseseră cei doi copii – fiica în vârstă de 20 de ani și fratele ei minor. Cei doi copii au declarat anchetatorilor că nu au auzit absolut nimic în momentul în care locuința a fost vizitată de hoți.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.