Cea mai înaltă clădire din lume strălucește din mijlocul deșertului

cea mai înaltă clădire din lume burj khalifa

Foto: Donaldytong / Wikimedia Commons

Cea mai înaltă clădire din lume este cu adevărat enormă și pare un uriaș chiar și pe lângă ceilalți zgârie-nori din jurul său.

Aflată în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, Burj Khalifa deține titlul de cea mai înaltă clădire din lume încă din anul 2008. Au trecut mai bine de 11 ani de când nimeni nu a construit o clădire care să o depășească în înălțime.

Cu o înălțime de 828 de metri, Burj Khalifa depășește, de departe, alte clădiri înalte de pe planetă (următoarea cea mai înaltă este Shanghai Tower, construită în 2015, și care are 632 de metri).

De exemplu, Turnurile gemene Petronas din Kuala Lumpur, Malaezia, au fost cele mai înalte clădiri din lume în perioada anilor 1998 – 2004, deși aveau o înălțime de „numai” 452 de metri.

Apoi, în anul 2004, ele au fost depășite de Taipei 101, un zgârie-nori de 509 metri din Taipei, Taiwan, care a rămas cel mai înalt până în 2010, când a fost inaugurată Burj Khalifa.

Cea mai înaltă clădire din lume, în mijlocul unui complex imobiliar din Dubai

 

Burj Khalifa a fost construită pentru a se afla în centrul unui complex imobiliar de 30.000 de locuințe, 9 hoteluri, 3 hectare de parcuri, 19 zgârie-nori rezidențiali, complexul comercial Dubai Mall și lacului artificial Burj Khalifa Lake, ce se întinde pe 12 hectare.

Se pare că decizia de a construi Burj Khalifa a fost bazată pe dorința guvernului de a diversifica economia emiratului, de la una bazată în principal pe petrol, la una bazată pe servicii și turism, potrivit wikipedia.org. Potrivit oficialilor, era necesară construirea unor clădiri precum Burj Khalifa pentru a atrage recunoaștere internațională, și astfel investiții.

„Șeicul a vrut să pună Dubaiul pe hartă cu ceva cu adevărat senzațional”, a declarat Jacqui Josephson, director de turism și delegații VIP la Nakheel Properties, un dezvoltator imobiliar din Dubai.

Recorduri deținute de Burj Khalifa

 

Dincolo de titlul de cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa deține multe alte recorduri:

– clădirea cu cele mai multe etaje: 163 (anterior, titlul era deținut de turnurile gemene din New York; Turnurile World Trade Center aveau 110 etaje)
– cea mai înaltă instalație a unui lift
– cea mai înaltă structură din lume care include spații rezidențiale
– clubul de noapte aflat la cea mai mare altitudine (etajul 144)
– restaurantul aflat la cea mai mare înălțime (etajul 122, la înălțimea de 442 de metri)
– jocurile de artificii de Anul Nou situate la cea mai mare înălțime

Afară, în fața clădirii, se află o fântână arteziană care a costat 217 milioane de dolari. Cu 6.600 de lumini și 50 de proiectoare colorate, fântâna are 270 de metri lungime și aruncă șuvoaie de apă până la 150 de metri înălțime, totul pe muzică, de la cântece arabe la melodii clasice.

Cea mai înaltă clădire din lume are și o zonă special amenajată pentru turiști la etajul 124, de unde aceștia pot admira împrejurimile.

În zilele cu vizibilitate, din vârful clădirii se pot vedea țărmurile Iranului.

În afară de spații rezidențiale, în Burj Khalifa se mai află Hotelul Armani, restaurantul At.mosphere (la etajul 122), Sky lobby (etajul 123), observatorul At the Top (etajul 124), apartamente corporate și observatorul The New Deck (etajul 148).

O altă țară vrea să dețină cea mai înaltă clădire din lume

 

Burj Khalifa are în prezent o contracandidată serioasă. Arabia Saudită, stat vecin cu Emiratele Arabe Unite, a început să construiască un zgârie-nori menit să depășească în înălțime Burj Khalifa.

Planul saudiților este ca Turnul Jeddah să devină prima clădire din lume care să aibă înălțimea de 1 kilometru (1.000 de metri). Construcția a început în anul 2013, dar a fost oprită în 2018 din cauza unor neînțelegeri cu un contractor. Deocamdată, proiectul nu mai înaintează.

Turnul este construit în nordul orașul Jeddah, și este gândit să fie centrul unei atracții turistice numite Jeddah Economic City.

Chiar dacă proiectul este deocamdată oprit, el are toate șansele să se materializeze, mai ales că saudiții au mai construit zgârie-nori, iar a treia cea mai înaltă clădire din lume, cu o înălțime de 601 metri, se numește Abraj Al-Bait Clock Tower și se află la Mecca, în orașul sfânt al musulmanilor.

V-ar putea interesa și:

Care este cel mai mare continent

Vroiam sau voiam – cum e corect?

Țări membre UE

Angajarea răspunderii Guvernului

Locuri de vizitat primăvara în România

Eclipsă totală de Soare

Ce este lumina

Ce este o ordonanță de urgență

Ce este sindromul Asperger

Ce sunt celulele stem și la ce ajută

Ce rol are ficatul

Tensiunea arterială normală

Ce înseamnă autism

Eclipsă totală Lună

Ce înseamnă un an lumină

Materia întunecată

Ordinea planetelor de la Soare

Care este pulsul normal

Cele mai frumoase flori din lume

Cea mai sigură mașină

Cel mai lung cuvânt din lume

Care este cea mai mare planetă

Planetele Sistemului Solar

Câte zile are un an

Vise sau visuri – cum e corect?

Câte județe are România

Cel mai lung fluviu din Europa

Cea mai apropiată planetă de Soare

Cel mai mare aeroport din Europa

Cel mai mare aeroport din lume

Cel mai mare oraș din lume

Câte țări sunt în Europa

Câte țări sunt în lume

Câte continente sunt

Cea mai mare țară din lume

Foto: Donaldytong / Wikimedia Commons

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version