Ce sunt celulele stem și la ce ajută. Terapia de succes folosită de 30 de ani

ce sunt celulele stem și la ce ajută
Celule stem embrionice. Foto: Nissim Benvenisty - Russo E. (2005) Follow the Money—The Politics of Embryonic Stem Cell Research. PLoS Biol 3(7): e234. doi:10.1371/journal.pbio.0030234

În ultimul timp se vorbește tot mai mult despre așa-numitele celule stem sau celule sușă. Citind acest articol veți afla ce sunt celulele stem și la ce ajută.

Pe scurt, celulele stem sunt celule care se pot transforma în diferite alte tipuri de celule, și care totodată se pot diviza pentru a produce mai multe celule stem. Celulele stem nu au o funcție anume, însă ele au potențialul de a deveni orice alt tip ce celulă din corp.

Cele două tipuri de celule stem

 

La mamifere (deci și la oameni) există două tipuri de celule stem:

1. Celulele stem embrionice, care sunt obținute din masa celulară internă a blastocistului, o fază inițială din dezvoltarea unui embrion (embrionii umani ajung în faza de blastocist la 4-5 zile după fertilizare, iar atunci au în jur de 50-150 de celulele). Celulele stem embrionice sunt pluripotente și, stimulate, se pot dezvolta în fiecare dintre cele peste 200 de tipuri de celule dintr-un organism adult, potrivit Wikipedia.org.

2. Celulele stem adulte se regăsesc în diferite țesuturi ale mamiferelor complet dezvoltate. La organismele adulte, celulele stem acționează ca un sistem de reparații al corpului, menținând și reparând țesuturile adulte. Ele se găsesc atât la copii, cât și la adulți.

Există 3 surse cunoscute și accesibile de unde se pot obține celule stem adulte umane: măduva din oase, țesutul adipos (format din celule ce conțin cantități mari de grăsimi) și sângele. Celulele stem pot fi luate și din cordonul ombilical, chiar după naștere.

Celulele stem adulte sunt folosite frecvente în diferite terapii medicale, ca de exemplu transplantul de măduvă osoasă. În prezent, celulele stem pot fi crescute artificial și transformate în diverse tipuri de celule specializate ce au caracteristicile diverselor țesuturi (mușchi, nervi etc).

Ce sunt celulele stem și la ce ajută – Definiție

 

Definiția clasică a unei celule stem presupune ca ea să aibă două proprietăți:

– să se autoregenereze, adică să aibă abilitatea de a trece prin numeroase cicluri de divizare celulară păstrându-și totodată starea nediferențiată / nespecializată

– să aibă capacitatea de a se transforma în diferite tipuri de celule specializate (sangvine, neuroni, celule din mușchi etc).

Terapii cu celule stem – Ce sunt celulele stem și la ce ajută

 

Măduva este o sursă bogată de celule stem, care au fost folosite pentru a trata diverse afecțiuni, inclusiv ciroza (boală a ficatului), bolile de inimă sau ischemia cronica a membrelor (boală ce se caracterizează prin reducerea debitului sangvin ce ajunge prin artere la un membru).

De asemenea, leucemia și alte cancere similare ale sângelui sau ale oaselor au fost tratate cu succes cu ajutorul celulelor stem adulte, prin transplant de măduvă osoasă.

În prezent, transplantul de măduvă osoasă este cea mai răspândită terapie pe bază de celule stem. Însă sunt folosite și unele terapii care folosesc sângele din cordonul ombilical.

De 30 de ani, transplantul de celulele stem hematopoietice este folosit pentru a trata oameni care suferă de leucemie sau de limfom (tumori ale celulelor sangvine ce se dezvoltă din limfocite), conform Wikipedia.org. Aceste celule stem hematopoietice sunt derivate din măduva osoasă, din sângele periferic sau din cordonul ombilical. Aceasta este singura formă de terapie pe bază de celule stem practicată la ora actuală pe scară largă.

În timpul chimioterapiei sunt ucise și numeroase celule stem hematopoietice deoarece substanțele introduse în corp nu știu să facă diferența între țesuturile canceroase și cele sănătoase. Transplantul cu celule stem încearcă să anuleze acest efect. Astfel, prin transplantul de măduvă osoasă sunt reintroduse în organism celule stem funcționale care să le înlocuiască pe cele pierdute prin chimioterapie. Apoi, celulele stem introduse generează un răspuns imunitar care ajută la uciderea celulelor canceroase.

Celulele stem sunt studiate în toată lumea

 

Dacă încă mai aveți întrebări cu privire la ce sunt celulele stem și la ce ajută este bine să știți că, în prezent, celulele stem sunt studiate în întreaga lume. Numeroși cercetători caută noi metode prin care să creeze terapii pe baza celulelor stem care să îi ajute pe cei care suferă de boli precum diabet, Parkinson, Alzheimer, scleroză multiplă, scleroza laterală amiotrofică (cunoscută și ca boala lui Lou Gehrig), boli de inimă, traume la creier.

De asemenea, se încearcă folosirea celulelor stem pentru regenerarea dinților, regenerarea părului, regenerarea vederii, repararea cartilajelor și a oaselor.

Foto: Nissim Benvenisty – Russo E. (2005) Follow the Money—The Politics of Embryonic Stem Cell Research. PLoS Biol 3(7): e234. doi:10.1371/journal.pbio.0030234 / Wikipedia

Dacă v-a plăcut acest articol despre ce sunt celulele stem și la ce ajută, v-ar putea interesa și alte articole similare:

Simptome coronavirus

Angajarea răspunderii Guvernului

Locuri de vizitat primăvara în România

Vroiam sau voiam – cum e corect?

Ce este pandemia

Eclipsă totală de Soare

Ce este lumina

Ce este o ordonanță de urgență

Ce este sindromul Asperger

Ce sunt celulele stem și la ce ajută

Tensiunea arterială normală

Ce înseamnă autism

Materia întunecată

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.