Cum a pierdut România două miliarde de euro? Răspunde ministrul Agriculturii

Achim Irimescu
Achim Irimescu

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a precizat că România a pierdut aproape două miliarde de euro în perioada 2007 – 2013.

„Anul trecut am dezangajat un miliard de euro, plus penalizări de 800 de milioane de euro. România a pierdut aproape două miliarde de euro prin proasta gestionare şi managementul defectuos al fondurilor europene. Rata de absorbţie pe dezvoltare rurală a fost de 88,6%, însă nu trebuie să ne bucurăm. Polonia a absorbit 100% şi nu a avut penalităţi”, a explicat Irimescu, citat de Capital.

Veștile nu sunt bune pentru România nici pentru perioada 2014-2020. Țara noastră a obținut cele mai reduse fonduri europene pe cap de locuitor în cadrul politicii de coeziune UE.

Astfel, România va primi 164 de euro pe locuitor în fiecare an, de două ori mai puțin decât Slovacia sau Ungaria. Mai mult, Polonia a obținut peste 77,6 miliarde de euro, în timp ce România va avea dreptul la doar 22,9 miliarde de euro.

Țara noastră a avut cea mai scăzută rată de utilizare a fondurilor europene în perioada 2007-2013, când a avut la dispoziție 19,2 miliarde de euro, însă a accesat doar 37,8 la sută din banii oferiți prin politica de coeziune.

În total, până la sfârșitul anului trecut, România a primit de la Uniunea Europeană aproape 32 de miliarde de euro, însă a contribuit la bugetul Uniunii cu 12 miliarde de euro.

Recomandările editorilor GreatNews:

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.