Doi puști au predat 800 de lei, pe care i-au găsit pe jos: ”Dacă erau bani mai mici, poate că îi păstram”

Paul și Dragoș, doi băieți cinstiți (Adevărul)
Paul și Dragoș, doi băieți cinstiți (Adevărul)

Doi elevi de la Colegiul Național Decebal, din Deva, au găsit 800 de lei pe alee dintr-un parc. Nu s-au gândit, însă, o clipă să îi păstreze.

Paul (11 ani) și Dragoș (10 ani) au găsit banii în timp ce se plimbau prin Parcul municipal Cetate, scrie Adevărul.

”Treceam prin fața Prefecturii să ne ducem în parc, iar eu, care mă uit mai mult pe jos…”, și-a început povestea Paul, fiind întrerupt de Dragoș: ”Vreau să spun că eu am călcat peste bani”.

”M-am uitat pe jos”, continuă Paul, ”și i-am văzut. Neștiind ce să facem cu ei, ne-am gândit să mergem la Prefectură să vedem ce se poate face”.

”Mai întâi ne-am gândit să mergem la poliție, dar apoi ne-am dat seama că nu știm unde e poliția”, a spus Dragoș.

”Nu ne-am gândit niciun moment să îi păstrăm”, au precizat cei doi elevi, adăugând: ”Dacă erau bani mai mici, sub cinci lei, poate că îi păstram”.

Cazul celor doi băieți din Deva aduce aminte de o altă situație similară, petrecută în urmă cu doi ani, în satul hunedorean Ocolișu Mic.

Trei copii au găsit 140 de kosoni într-o sticlă de plastic ascunsă în vizuina unei vulpi. După ce au împărțit banii, copiii i-au dus acasă, iar părinții i-au predat autorităților.

Premierul de atunci, Victor Ponta, i-a premiat cu câte 10.000 de lei pe cei trei copii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: