Virusul care provoacă herpesul oral ar putea distruge celulele canceroase

test coronavirus
Foto: Herney / pixabay.com

Un grup de cercetători din Marea Britanie a descoperit că un virus comun ar putea infecta și distruge celulele canceroase. Cancerul unuia dintre pacienți a dispărut complet, iar ceilalți au beneficiat de o reducere a tumorilor.

Terapie are la bază o formulă atenuată a virusului herpesului oral – herpes simplex, care a fost modificat pentru a distruge tumorile canceroase.

Urmează ca în perioada următoare să se facă studii ample și îndelungate. Experții în medicină cred că acest tratament, care se administrează injectabil, ar putea să ofere salvarea pentru mulți pacienți diagnisticați cu cancer în stare avansată.

Potrivit BBC, Krzysztof Wojkowski, un bărbat de 39 de ani care lucrează în construcţii şi care locuieşte în vestul Londrei, este unul dintre pacienţii care au participat la etapa de evaluare a siguranţei acestui tratament în cadrul unui studiu clinic, coordonat de Institute of Cancer Research la spitalul Royal Marsden administrat de NHS Foundation Trust.

El a fost diagnosticat în 2017 cu un cancer al glandelor salivare. În pofida unei operaţii chirurgicale şi a altor tratamente ulterioare, cancerul său a continuat să se dezvolte.

O scurtă perioadă de administrare a acelei terapii virale – bazată pe o versiune special modificată a virusului herpetic oral, care provoacă de obicei o erupţie veziculoeritemoasă în zona buzelor – pare să îl fi vindecat de cancer.

„Am făcut injecţii la fiecare două săptămâni timp de cinci săptămâni, iar ele au eliminat complet cancerul meu. Nu mai am cancer de doi ani”, a dezvăluit acelaşi pacient.

Injecţiile, administrate direct în tumoare, atacă cancerul prin două căi: invadând celulele canceroase şi făcându-le să explodeze, precum şi prin activarea sistemului imunitar.

Studiul a fost prezentat la o conferință medicală de la Paris. Concluziile principale sunt că trei dintre cei pacienți care au primit doar RP2, inclusiv Krzysztof Wojkowski, au beneficiat de o reducere a tumorilor; şapte dintre cei 30 de pacienţi care au primit tratamentul combinat au prezentat la rândul lor beneficii medicale; efectele secundare, precum oboseala, au fost în general moderate.

Coordonatorul principal al studiului, profesorul Kevin Harrington, a declarat pentru BBC că reacţiile constatate în urma acestui tratament au fost „cu adevărat impresionante” asupra unei game variate de cancere avansate.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.