New York Times le-a cerut românilor să scrie despre corupție. Iată ce a ieșit!

La protestele din România au participat sute de mii de oameni
Recensământ România 2021. Foto: Facebook / Corupția Ucide

Celebra publicație New York Times i-a întrebat pe români despre corupția din România. Răspunsurile acestora i-au impresionat pe jurnaliștii americani.

Corupția este o problemă endemică în Europa de Est, iar lunga luptă a României împotriva acestui fenomen a ajuns în mijlocul dezbaterilor politice, scrie New York Times.

Jurnaliștii americani au relatat despre protestele din țară, cât și despre demisia ministrului Justiției, Florin Iordache.

Publicația new-yorkeză le-a cerut cititorilor români să le scrie despre confruntările lor cu corupția. Aceștia au scris despre dări de mită zilnice, în spitale, școli și alte instituții publice. Mulți nu mai au deloc speranțe, precizând că este deja o problemă culturală.

”Corupția este atât de bine integrată în sistemul medical încât este imposibil să schimbi ceva fără ajutorul sistemului judiciar. Mulți colegi de-ai mei iau mită de la pacienți Unii dintre ei nu tratează bolnavii care nu le oferă bani, deși sistemul medical român asigură acces liber la servicii. Eu nu iau bani de la pacienți, iar unii dintre ei se îngrijorează, crezând că refuzul meu înseamnă că au o boală terminală. Alții cred că ești un medic slab dacă îți tratezi pacienții fără să le iei banii”, a scris Dan Arama, 31 de ani, doctor în București.

”Am plătit mulți bani, echivalentul a 5.000 de euro, în spital, pentru asistente, rezidenți, medici și pentru medicamente. Soțul meu nu avea nicio speranță să mai rămână în viață. Dacă nu dai mită, nu se face nimic. Așa era pe vremea lui Ceaușescu, așa este și acum”, Cristina Iftode, 62 de ani, matematician din București.

”Am fost pusă presiune asupra mea să trec unii studenți care nu călcau pe la cursuri. Mi s-a oferit mită și am fost sancționat deoarece am fost integru. Am fost forțat să plec din țară de mai multe ori din cauza corupției, dar și a salariilor mici, care nu erau suficiente nici măcar pentru supraviețuire. Colegii mei au făcut mulți bani din vânzarea lucrărilor sau a notelor” – Monica Vlad, 49 de ani, profesor universitar din Sibiu

”În orașe mici, precum cel în care m-am născut, nepotismul este la fel de normal precum moștenirea primită de la părinți, mersul la biserică duminica sau trecerea anotimpurilor: E unul dintre obiceiurile noastre” – Tamas Hunor Kecskes, 25 de ani, student în Cluj-Napoca.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.