Primarul din Voluntari, critici dure la adresa purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe

Florentin Pandele și Gabriela Firea FOTO: Facebook
Florentin Pandele și Gabriela Firea FOTO: Facebook

Primarul Voluntariului, Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, l-a criticat dur pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

„Fiecare fariseu pe limba lui piere. La noi în popor, pe linga atâtea proverbe, care mai de care mai sugestive, există și o zicere cum că „dă ca surda-n tobă”…

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, acest individ care se crede o „instituție independentă”, sau mai bine zis „dependentă de altă instituție”, și-a descoperit de câteva zile și vocația de instanță morală, de la înălțimea căreia, înveșmântat în straie #rezist, dă sentințe în societate pe seama dramelor unor bătrâni chinuiți de niște netrebnici!

La prima vedere, ai putea zice că s-a trezit cetățeanul vigilent și revoltat din el, care săracul nu mai are somn de câteva zile din cauza nenorocirilor prezentate de întreaga presă scrisa, vorbita și vizualizata din România.

În cel mai creștin spirit cu putință, „omul fără de păcat” aruncă piatră după piatră, dacă nu zilnic, măcar la două zile, în cea deja crucificată de toate mass-media, aliniindu-se unei „armate” care acționează concertat și neobosit pentru a duce la îndeplinire ordinul: „Dacă nu o putem scoate din politică, măcar s-o mai coborâm în sondaje”.

Cu sau fără voie de la superiorii săi ierarhici (pe linie bisericescă), iar în cazul acesta tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviințare, și în mod clar cu sprijin și inspirație din alte instituții, altele decât Biserica, purtătorul de cuvânt al B.O.R. s-a transformat în vârf de lance al curentului așa-zis progresist, astfel că nu va mai mira pe nimeni dacă în viitor se va ralia și altor cauze, împotriva familiei tradiționale, a propriei credințe și, de ce nu?, împotriva Patriarhului.

Pe mările și oceanele lumii, am navigat alături de tot felul de oameni. De la unii am avut multe de învățat, de la alții am avut de ce mă feri. Acum însă nu pot să nu mă gândesc cum de peste 2000 de ani diverși farisei se chinuie să dărâme Biserica lui Hristos, iar simplii credincioși li se împotrivesc din toate puterile, cu spor!
Îmi închei această replică cu doua proverbe (tot românești):

„Cine sapa groapa altuia, cade singur în ea”! Probabil că justițiarul-trompetă își dorește ca actualul primar general să mai stea cel puțin încă un mandat, convins fiind că acesta va „deturna” fondurile de la ONG-urile hashtag-iste către B.O.R. (ce glumă bună, nu?)

„Nu mor caii când vor câinii”, deși Dinamo București a făcut istorie în fotbalul romanesc!

Doamne, iartă-mă, dacă am căzut în păcat!”, a transmit Florentin Pandele pe Facebook.