Primăria care-și lasă cetățenii fără aer. Vin Azur, BUG Mafia și Fuego! Vor fi și lasere!

Pe 2 iulie, gălățenii care călătoreau cu autobuzele regiei de transport în comun apăreau în jurnalele de știri transpirați, cu evantaie și înarmați cu sticle cu apă rece. Niciun autobuz al societății de transpot în comun nu avea aer condiționat.

„Constructorul olandez le-a făcut pentru clima din Olanda, care diferă de clima din România. La noi este foarte cald și nu fac față transportului în comun, având în vedere că geamurile sunt foarte mici”, declara atunci, pentru reporterii de la Digi24, un inspector Transurb.

S-a luat apoi decizia ca toate ferestrele fixe să fie date jos și să fie înlocuite cu altele care se pot deschide în timpul călătoriei. „Am făcut echipe de patru inși și lucrăm și sâmbăta și duminica pentru rezolvarea acestor probleme strigente și încercăm să facem în așa fel încât călătorul să se simtă cât mai bine”, declara șeful autobazei.

Autoritățile gălățene au spus că nu au bani să investească în autobuze noi, însă s-au decis să investească într-o petrecere de 930 de mii de lei fără TVA. Potrivit Digi24, la Galați vor fi organizate spectacole de dans, jocuri de lasere în luna decembrie, cu ocazia manifestărilor „Zilele Galațiului” și „Poveste de iarnă 2016”.

Laser, frate!

În 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, patronul sipiritual al municipiului Galaţi, sunt programate concertele susţinute de Lora şi Loredana, în 1 decembrie, de Ziua Naţională, vor concerta Vama şi Alexandra Stan, iar în 2 decembrie, Andra şi B.U.G. Mafia.

În 3 decembrie, va fi „seara artiştilor gălăţeni” şi vor susţine concerte Nosfe, Pascall, Giulia, Andreea Antonescu şi Shift, iar în 4 decembrie va fi „seara şlagărului gălăţean” cu Nicu Mihai Orfeu, Tomis Junior, Azur şi Sweet Kiss. La sfârşitul concertelor, pe 4 decembrie, între orele 21.45 şi 22.00, va fi şi un show de lasere şi lumini.

Pe 6 decembrie, la Galați va avea un concert Fuego, pe 7 decembrie va cânta Hruşcă, iar pe 23 decembrie va concerta Paula Seling.

Iată ce le-a pregătit primăria gălățenilor:

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.