Povestea unui afgan ce își face un viitor lângă noi: „Oamenii sunt sub controlul talibanilor. Sper că România îi va ajuta”

ahmad afganistan talibani
Ahmad a fugit din Afganistan în 2016. Acum, talibanii au recucerit țara. Foto: Arhiva personală a lui Ahmad / Captură YouTube CNN

În cele aproape 3 ore în care mi-a povestit viața lui, Ahmad a pronunțat de cel puțin 15 ori cuvinte precum „democrație”, „libertate”, „drepturile omului” sau „drepturi egale pentru femei și bărbați”. Tânărul de 27 de ani, care a fugit din Afganistan în 2016 după ce talibanii au încercat să îl omoare, încearcă acum să își clădească o viață frumoasă în România.

Are două joburi, lucrează de luni până sâmbătă și visează ca la un moment dat să aibă propria afacere: „Viața aici e bună. Viața mea nu mai e în primejdie, am un viitor luminos. Pot să îmi fac singur viitorul, nu am nevoie de niciun ajutor de la vreo altă persoană. Nu vreau să stau cu mâna întinsă ca să mă ajute cineva. Sunt fericit acum.”

Singurul motiv de îngrijorare pentru Ahmad sunt părinții lui, care au rămas în Afganistan, și pe care nu i-a văzut de mai bine de 4 ani: „Când văd ce se întâmplă în Afganistan mă gândesc la părinții mei. Sper că poate într-o zi am să-i văd aici. Chiar mi-e dor de ei.”

L-am întrebat dacă România ar trebui să primească refugiați din Afganistan, acum că talibanii sunt din nou la putere: „Cred că în situația prezentă da, deoarece talibanii sunt un grup extremist. Ei nu vor democrație, ei nu vor ca femeile să aibă drepturi egale cu bărbații. Oamenii care se află sub controlul talibanilor, dacă au vreo șansă să plece din Afganistan într-un loc sigur, vor încerca. Sper că România îi va ajuta să scape din țară.”

După cucerirea capitalei Kabul de către talibani la 15 august, mii de afgani s-au strâns la aeroportul Hamid Karzai din Kabul pentru a fugi din țară. Aeroportul a devenit singura cale de scăpare într-o țară controlată complet de talibani. În următoarele două săptămâni, 122.000 de oameni au fost evacuați din Afganistan, dintre care mai bine de 82.000 de către SUA. Însă doar o parte dintre aceștia erau afgani: restul erau cetățeni din diferite state ale lumii. De exemplu, Marea Britanie a scos din Afganistan 15.000 de oameni, dintre care 8.000 erau afgani.

Mulți afgani care voiau să scape nu au reușit. Cel puțin 177 au murit încercând să iasă din țară, cei mai mulți dintre ei fiind uciși în timpul atentatului sinucigaș de lângă aeroport pus la cale de Statul Islamic. Cel puțin 159 de civili afgani au murit în atac. Alții și-au pierdut viața călcați în picioare în aglomerația de la aeroport sau după ce au căzut de pe avioanele de care se agățaseră.

Potrivit Comitetului Internațional de Salvare (IRC), cel puțin 263.000 de civili afgani au fost afiliați misiunilor SUA din această țară începând cu anul 2001, când trupele americane i-au înlăturat pe talibani. Acești civili afgani sunt cei care și-au riscat viețile pentru a ajuta trupele americane din Afganistan. Au lucrat, de exemplu, ca traducători sau interpreți. Însă doar o parte dintre ei au fost salvați în cursa de evacuare contracronometru declanșată după ce talibanii au recucerit teritoriul afgan neașteptat de repede.

refugiați afgani avion
823 de persoane sunt evacuate din Kabul cu un avion AC-17 în 15 august. Foto: Air Mobility Command Public Affairs / Wikipedia

Această nouă criză a refugiaților ar putea fi însă abia la început. ONU a atras atenția că până la jumătate de milion de afgani ar putea să fugă din țară până la sfârșitul anului și le-a cerut statelor vecine să își deschidă granițele pentru aceștia.

Însă unele țări au anunțat deja că nu intenționează să primească refugiați afgani. Uzbekistanul va ține granițele închise, iar autoritățile din Pakistan au declarat pentru BBC că deja țara este copleșită de refugiați și că nu mai au capacitatea de a găzdui alții. Mai aproape de noi, în Uniunea Europeană, țări precum Austria, Polonia și Elveția au anunțat că nu vor accepta refugiați afgani. De exemplu, cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat că atâta timp cât el este cancelar țara nu va mai primi refugiați afgani (în Austria trăiesc în prezent 40.000 de refugiați afgani). „Să primim oameni care nu se pot integra este o problemă uriașă pentru țara noastră”, a spus el, și a indicat că afganii s-ar integra mai bine în țări precum Turcia. Deși a spus că cei mai mulți refugiați se integrează, Kurz a completat că în ultimii ani refugiații au adus ideologii bolnave în Europa, ca de exemplu antisemitismul și nerespectarea drepturilor femeilor.

„Oamenii care spun că toți cei care vin din Afganistan sunt talibani se înșală”

În seara în care ne-am întâlnit la o terasă din centrul Bucureștiului l-am întrebat pe Ahmad ce le-ar răspunde celor care spun că refugiații care vin din țări sfâșiate de războaie sunt teroriști. Tânărul îmbrăcat în blugi și o cămașă înflorată, încălțat cu adidași Nike viu colorați în albastru și portocaliu, mi-a spus că îi înțelege: „Dacă sunt din altă țară și nu știu care e situația din Afganistan, când îi spun cuiva că sunt din Afganistan se gândește „A, e din Afghanistan, poate e taliban”. Dar de fapt nu. 99% din oamenii din Afghanistan li se opun talibanilor. Oamenii care spun că toți cei care vin din Afganistan sunt talibani se înșală. Acum, oamenii din Afganistan nu au voie să deschidă gura. Dacă cineva vorbește cu presa e ucis de talibani. Sunt sub controlul lor, nu pot să facă nimic și nu pot să vorbească împotriva regimului taliban.”

Și Ahmad se teme de talibani, însă nu pentru el, ci pentru familia lui. Părinții și fratele lui mai mic au rămas în țară. Tocmai din acest motiv a dorit să rămână anonim. Altfel, talibanii i-ar putea găsi poza pe internet, l-ar putea recunoaște și i-ar pedepsi rudele deoarece el a vorbit împotriva regimului: „Chiar dacă vorbesc din altă țară, s-ar putea să mă identifice. Nu sunt sigur. Mi-e frică să vorbesc la televizor. Dacă mă recunosc familia mea va fi în pericol.”

ahmad afganistan
Ahmad se teme pentru părinții săi, care locuiesc în Kabul. Foto: Arhiva personală

„Încă visez să lupt împotriva talibanilor”

Ahmad s-a născut în Tawakh, un mic sat de munte din provincia Panjshir, aflată la nord de Kabul. Acum, Panjshir este locul unde încă mai există teritorii necapturate de talibani, și unde s-a format o forță de rezistență împotriva acestora. Deși în ultimele zile au suferit pierderi importante, se pare că în Valea Panjshir încă mai sunt afgani care continuă lupta cu talibanii.

Cartea de identitate a lui Ahmad spune că tânărul s-a născut în 1997. În realitate, are cu 3 ani mai mult, adică 27. Când a venit pe lume, așa cum s-a întâmplat aproape fără întrerupere după 1978, Afganistanul era cuprins de conflicte armate. În 1994 lupta pentru putere se dădea între foști comandanți mujahedini și comuniști, iar diverse facțiuni erau sprijinite de țări precum Pakistan, Arabia Saudită, Iran sau Uzbekistan, care încercau astfel să își sporească influența în regiune. La 2 ani după ce Ahmad venea pe lume, acest război civil avea să se termine prin victoria talibanilor, o miliție apărută în 1994 și sprijinită de Pakistan. Talibanii fuseseră educați în școli islamice tradiționale, iar mulți dintre liderii lor inițiali luptaseră în războiul sovietic-afgan de partea mujahedinilor. În 1996 talibanii au cucerit capitala Kabul, aproximativ 80% din teritoriu și au fondat Emiratul Islamic al Afganistanului.

Cum țara era cuprinsă de război civil în momentul în care s-a născut, spitalul nu avea certificate de naștere. Abia după 3 ani Ahmad a primit un document de identitate.

Când era copil mergea mult în munții din apropierea satului: „Era un râu mare, mă duceam de multe ori la râu.”

A făcut școala primară în Panjshir. Însă ulterior regiunea a fost atacată de talibani (după venirea acestora la putere, în 1996, nord-estul țării a continuat să li se opună). Cândva pe la mijlocul primei perioade în care talibanii au guvernat țara (1996 – 2001), tatăl lui Ahmad a decis ca familia să se mute în Kabul.

„Îmi amintesc că femeile nu puteau deloc să iasă din casă fără burqa (tip de văl islamic ce acoperă fața și corpul în totalitate– n.r.) și fără un bărbat. Dacă un bărbat nu avea barbă lungă sau și-o rădea cu aparatul, îl luau cu ei și îl băgau la pușcărie 6 luni, 3 luni. Nu puteam să mă uit la televizor atunci pentru că dacă talibanii îi prindeau pe oameni că se uită la televizor îi băgau la închisoare și îi pedepseau”, povestește el.

Filmele, programele TV, muzica nereligioasă – totul era interzis.

Când era copil visul lui era să devină militar și să se înroleze în Armata Afganistanului. L-am întrebat dacă visa să se lupte cu talibanii.

„Încă visez”, mi-a răspuns Ahmad zâmbind. „Nu îmi plac talibanii deoarece mama mea e sub controlul lor. Sunt un grup de teroriști.”

Însă e conștient că dacă ar fi intrat în Armată poate acum nu mai era în viață.

valea panjshir afganistan
Valea Panjshir. Foto: Master Sgt. Michael O’Connor (Armata SUA) / Wikipedia

„După ce talibanii s-au retras în 2001, când au venit americanii, totul s-a deschis: cinematografele, erau filme. Femeile puteau să iasă afară, puteau să lucreze în Armată. Am avut o prietenă, cuplurile puteau să iasă împreună.”

„Talibanii i-au avertizat de multe ori pe angajații companiei că vor să îi ucidă pe toți”

Și-a continuat școala în Kabul până în clasa a XI-a. Nu a mai făcut și ultimul an de liceu deoarece începuse să lucreze. Din 2009 și până în 2016 a lucrat ca mecanic auto și tehnician de generatoare pentru compania multinațională Jubaili Bros ce furniza generatoare electrice și mașini pentru bazele militare americane și ale NATO.

În Afganistan, sediul principal al companiei era în Kabul. Aici a lucrat și Ahmad timp de 2 ani: „Apoi am început să călătoresc în provincii. Pentru că dacă mergi de la Kabul în provincii îți dădeau bani de transport. Și făceai bani mai mulți.”

Așa că a început să fie trimis în toate provinciile din țară pentru a asigura mentenanța mașinilor a și generatoarelor sau pentru a le repara atunci când se defectau. Într-o astfel de deplasare erau trimise echipe de câte 3 oameni.

În paralel, încerca să învețe engleza cât mai bine. Mergea la cursuri, dar învăța și când era pe drum: „Când lucram, în fiecare zi memoram 5 cuvinte. Când ieșeam cu colegii mei și mergeam în provincii îmi luam toate notițele și în mașină le citeam. În fiecare zi memoram cuvinte, pe drum spre muncă, pe drum spre casă. Era foarte important pentru mine.”

Cu un an și jumătate înainte de a veni în România, Ahmad a intrat și la o facultate privată din Kabul, unde a început să studieze mecanica (în Afganistan putea studia la o universitate privată chiar dacă nu terminase liceul) pentru a obține o diplomă de mecanic auto.

„Când eram în Kabul, seara studiam”, își amintește Ahmad. „Am încercat să termin universitatea, dar din păcate situația din Afganistan s-a deteriorat. Au vrut să mă ucidă și d-asta am plecat. Dacă nu, poate că aș fi terminat universitatea. Am vrut să termin liceul și universitatea, dar nu le-am terminat, din păcate.”

În 2016 compania a devenit ținta atacurilor talibanilor deoarece era văzută ca o susținătoare a trupelor americane: „Talibanii i-au avertizat de multe ori pe angajații companiei că vor să îi ucidă pe toți. Talibanii știau toate adresele angajaților, știau unde lucrează, unde trăiesc și unde merg.”

Ahmad crede că talibanii l-au identificat deoarece fotografia lui apărea pe Google în lista angajaților.

În 2016 a fost cel mai aproape de moarte. Se ducea cu 2 colegi în provincia Logar, aflată la sud de Kabul. Pe drum, mașina a fost atacată de talibanii ascunși într-un lan de porumb: „Eu eram în scaunul din față, iar șoferul în stânga. Unul dintre colegi era în spate. Pe drum, mai mulți talibani au tras de la distanță cu arma. Ei vedeau mașina cu binoclul, recunoșteau mașinile companiei și apoi le atacau. Mașina era o Toyota mare și în spate avea un bagaj mare în care erau puse sculele pentru mentenanță. Când talibanii au tras în mașină, toate gloanțele au venit în spatele mașinii și geamurile s-au spart iar unul din colegii mei a fost rănit de la geamurile sparte. Șoferul a fost deștept și am scăpat. Când am ajuns în baza americană soldații americani i-au oferit tratament prietenului meu. Era rănit la spate, dar nu grav. Ne-am întors în Kabul cu un avion american cu soldați. Atunci eu și familia mea am decis să plec din Afganistan.”

mazar-i-sharif afganistan
Orașul Mazar-i-Sharif din Afganistan. Foto: Peretz Partensky / Wikipedia

Alți colegi de-ai lui nu au fost la fel de norocoși. Doi membri ai unei echipe ce se dusese în provincia Jalalabad (la est de Kabul) au fost răpiți de talibani în 2016. Un alt coleg a fost omorât pe drumul de la Kabul spre Mazar-i-Sharif (al 4-lea cel mai mare oraș din Afganistan, aflat în nordul țării).

„Când eram în Kabul și ieșeam din casă nu știam niciodată dacă mă întorc viu acasă”

Iar cu vreo 2 ani în urmă o rudă a lui Ahmad fusese ucisă în provincia Panjshir. Ar fi fost periculos și să se întoarcă în regiunea natală.

Așa că după ce a supraviețuit atacului din 2016 a decis să fugă din țară: „Am văzut că nu mai era nicio șansă pentru mine în Afganistan. Pentru că talibanii voiau să mă omoare.”

Chiar și dacă nu ar fi fost ținta extremiștilor, viața lui în Kabul nu era deloc una sigură. Atentatele sinucigașe sau cu mașini-capcană erau foarte dese. Ahmad a văzut de două ori astfel de atacuri, prin 2011 și 2013: „O dată eram la sediul companiei în Kabul. În fața companiei era o stradă și a fost atac asupra unei mașini americane. Din cauza suflului exploziei toate geamurile clădirii s-au spart. Când am ieșit am văzut din spatele ușii că mulți oameni erau plini de sânge, mulți erau răniți. Au venit apoi imediat ambulanțe și poliția. Altă dată s-a întâmplat dimineața, când mergeam de acasă la serviciu. Am auzit zgomotul exploziei și am văzut oamenii care fugeau pe stradă. Poliția a blocat drumul.”

„Tot timpul talibanii atacau cu mașini-capcană. Când eram în Kabul și ieșeam din casă nu știam niciodată dacă mă întorc viu acasă. Toți oamenii când plecau dimineața la job nu știau dacă se mai întorc. Nu aveau nicio siguranță.”

Chiar dacă avea un serviciu unde câștiga bine, iar tatăl lui avea un magazin în Kabul unde vindea orez și grâu importat din Tadjikistan și Uzbekistan sau adus din alte provincii ale țării, Ahmad a decis să plece: „Când viața mi-a fost în primejdie am plecat. Nu aveam nicio șansă în Afganistan. Dacă aș fi avut vreo șansă acolo aș fi rămas, nu aș fi venit. Dar nu aveam.”

atac kabul afganistan
Forțele de securitate ajută o femeie după ce o mașină-capcană a explodat în Kabul, pe 15 decembrie 2009. 8 oameni au murit și alți 40 au fost răniți în atac. Foto: N Veenstra – Ferguson / Wikipedia

„Am stat în camion de dimineața până seara. Era foarte frig. Aveam două geci pe mine”

Ahmad a intrat ilegal în România în martie 2016, după ce trecuse anterior prin Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia și Ungaria. Dar nu voia să ajungă în România, ci în Austria, unde locuiește o mătușă.

În total, crede că părinții lui le-au plătit contrabandiștilor în jur de 7.000-8.000 de euro pentru a-l scoate din Afganistan: „Tatăl meu nu mi-a spus exact câți bani [a dat – n.r.].”

În Serbia, un contrabandist l-a urcat într-un camion și i-a spus că vehiculul ajunge în Austria. Pentru acest ultim segment din traseu, plata a fost de 1.500 de euro. Însă camionul nu mergea în Austria, ci în România.

„Am stat în camion de dimineața până seara. Era foarte frig. Îmi amintesc că aveam două geci pe mine. Camionul era plin cu ciocolată. Nu am mâncat nimic, am stat în spatele cartoanelor. Când am ajuns în Arad nu știam unde sunt. Credeam că am ajuns în Austria sau Germania. Când a venit șoferul și a deschis ușa s-a speriat foarte tare: <De unde ai intrat în camionul meu?>.”

Ahmad s-a dat jos și a văzut un panou pe care scria <România>. Era 11 noaptea și s-a dus într-un parc din Arad: „Nu știam pe nimeni, nu aveam nici bani, nici telefon. Telefonul meu fusese luat de contrabandist. Mi-a spus că dacă te duci cu telefonul, scanerul de la granița cu Ungaria te scanează și vor afla că în vehicul e un om.”

„Apoi am stat în parc. Era foarte frig și ningea. Toate hainele mele erau ude. Pe o bancă din spatele meu erau un băiat și o fată. Vorbeau și se sărutau. Apoi au plecat. Când m-am ridicat și am mers puțin am văzut un telefon pe bancă. Era și un card bancar. Am deschis telefonul, nu avea parolă.”

Ahmad i-a scris fetei pe WhatsApp că a găsit telefonul pe bancă în parc. În scurt timp băiatul s-a întors și a vrut să îi dea bani pentru că i-a dat telefonul înapoi: „I-am zis că nu vreau bani. M-a întrebat <Ce faci în parc la ora asta?> Era în jur de 12 noaptea. În parc nu era nimeni, doar eu. I-am zis că am venit acum și nu știu pe nimeni, dar nu vreau bani: <Dacă vrei să mă ajuți, lasă-mă să stau o noapte cu tine>. Era foarte bun, foarte sincer și m-a luat în casa lui.”

„Am făcut un duș la Mircea, apoi i-am povestit tot, cum am venit în România. Mi-a spus <Mâine dimineață te ajut să mergi la Biroul de Emigrări>. I-am zis <Nu, te rog, nu vreau să merg la Biroul de Emigrări, vreau să merg în altă țară. Ajută-mă doar așa: tatăl meu vrea să-mi trimită bani, dă-mi numele tău>. I-am sunat pe părinții mei de pe telefonul lui Mircea și le-am spus că sunt în România, că am nevoie bani și mi-au trimis bani din Afganistan pe numele lui. Apoi mi-am luat banii și mi-am cumpărat telefon.”

A doua zi și-a cumpărat un bilet de tren pentru Austria. Însă când aștepta trenul, un polițist din gară s-a apropiat de el: „S-a uitat la mine… starea mea era foarte proastă. Hainele mele nu arătau normal. Și-a dat seama că eram refugiat. Mi-a cerut documentele, i-am dat biletul de tren. Și apoi a răs la mine: <Ce e asta?> I-am zis că este bilet. Mi-a zis că nu poți să te duci cu acest bilet. I-am spus toată povestea și m-a percheziționat să nu am nimic.”

Polițistul a chemat apoi jandarmii, iar ei l-au trimis la Poliția de Frontieră. Aici i s-au pus întrebări timp de 3 ore, până pe la 1 noaptea. A stat până dimineața la Poliție și le-a spus toată povestea lui, cum a venit și cum a intrat în România. Ulterior l-au trimis la Biroul de Emigrări din Timișoara. A stat 10 zile în Timișoara, iar de acolo l-au trimis la într-un centru de refugiați din Rădăuți, județul Suceava.

„Nu știam ce să fac, veneam dintr-o țară fără speranță, din întuneric”

„Era un loc foarte frumos. Era foarte liniște. Suceava e foarte frumoasă. Sunt mulți fermieri care lucrează pământul și e frumos”, își amintește Ahmad. Cu ajutorul unui domn și-a găsit un job în Rădăuți, tot ca mecanic auto. Pe atunci nu știa română deloc, însă șeful lui fusese în SUA și știa engleza, așa că putea comunica.

Cât timp a stat la Rădăuți a avut doi prieteni români. A avut și o prietenă, româncă, studentă la Universitatea din Iași.

A aplicat pentru statutul de refugiat, însă nu l-a obținut. Statul român i-a oferit în schimb protecție subsidiară. Protecția subsidiară este o formă de protecție internațională acordată persoanelor care caută azil, dar care nu îndeplinesc condițiile de acordare a statutului de refugiat. Potrivit legislației europene, acestea sunt persoanele care ar fi supuse unui risc real de a suferi „vătămări grave” (pedeapsa cu moartea, execuția, tortura, tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante etc) dacă ar fi forțate să se întoarcă în țara de origine.

talibani
Talibanii au recucerit capitala Kabul în august 2021. Foto: Captură YouTube / WION

„Le sunt foarte recunoscător celor de la Emigrări pentru că atunci când am venit în România nu știam ce să fac și ei „m-au luat de mână” și mi-au dat documente. M-au ajutat foarte mult. Mulți oameni care lucrează în organizațiile pentru imigranți sunt foarte buni. Nu știam ce să fac, veneam dintr-o țară fără speranță, din întuneric, și cei de la Emigrări, și în special organizația CNRR (Consiliul Național Român pentru Refugiați – n.r.), m-au ajutat foarte mult și au pavat drumul ca să mă stabilesc în România, să lucrez și să comunic cu oamenii de aici.”

„Când refugiații vin aici sunt orbi. Nu știu ce să facă. Uniunea Europeană e diferită de Afganistan. Andreea (o angajată a organizației CNRR – n.r.) și colegii lor le arată cum să trăiască în România, cum să trăiască într-o altă societate, cum să muncească, să fie deschiși la minte. Mulți dintre refugiați cresc într-o țară care e diferită. E dificil să se schimbe. Dar ei îi ajută să se schimbe: stilul de viață, cum să comunice.”

Acum, Ahmad are permis de ședere temporar în România, până în 2023. Ulterior, deoarece a stat o perioadă suficient de lungă în țară, va primi dreptul de ședere permanentă.

După anul petrecut la Rădăuți a venit la capitală. Și-a găsit singur un job de mecanic auto, pe OLX, la o companie din Pipera. De luni până vineri lucrează acolo, iar sâmbăta muncește la un service din Colentina, cartierul în care locuiește.

Înainte a stat în chirie alături de alte 4 persoane, într-un apartament cu 3 camere: „Era foarte mult zgomot, unul dintre ei vorbea foarte tare.” Dar acum își permite să plătească o chirie pentru o garsonieră, așa că locuiește singur.

„România are foarte mulți copaci. În Afganistan natura a fost afectată din cauza războiului”

L-am întrebat ce îi place cel mai mult la România și mi-a răspuns că „fetele”. Nu are o prietenă, însă speră să își găsească una. Deocamdată nici nu are foarte mult timp ca să iasă în oraș deoarece de două luni a început să meargă la sală: „Mă trezesc dimineața la 6, mă duc la job la 7,30. La 4 mă întorc, fac un duș și mă duc la sală. Stau 3 ore la sală și mă întorc acasă. Apoi mănânc, la 11 mă culc. A doua zi o iau de la capăt. Doar în weekend am timp. Duminica vorbesc cu părinții mei și apoi îmi fac curățenie în casă și citesc. Și uneori când am timp stau o oră în parc. De multe ori stau singur.”

ahmad afganistan
Ahmad este mulțumit de viața lui de acum. Foto: Arhiva personală

Citește în engleză deoarece de 4 ani nu a mai vorbit limba, a uitat multe cuvinte și nu mai vorbește bine. „Încerc să îmi amintesc. Citesc multe cărți”, spune el (pe una dintre ele, „Before I Fall”, mi-a împrumutat-o și mie).

În viitor vrea să dea testul pentru certificatul internațional de engleză TOEFL.

Știe și ceva română: cât timp a stat la Rădăuți a studiat româna timp de 3 luni. Acum, ca să mai învețe limba, se folosește de Google Translate: „Spun <How are you?> și scrie în partea cealaltă <Ce faci?> Încerc să învăț bine româna.”

Cu colegii și cu clienții vorbește în română: „La serviciu nu folosesc engleza, doar româna. Dar nu pot să explic ce se întâmplă în Afganistan în română, e dificil. Încă mai am multe de învățat.”

Îi place și să meargă la cumpărături la mall, dar până acum nu prea a avut timp să folosească ce a cumpărat: „Am cumpărat foarte multe lucruri – tricouri și pantofi – și le-am pus într-o cutie în dulap. Nu le-am folosit că n-am avut timp.”

Ahmad și-a făcut mulți prieteni în România. Are un prieten afgan care lucrează chiar într-un restaurant din Colentina.

Are prieteni și printre colegii de la job, iar vara aceasta a mers cu unul dintre ei la Constanța, la plajă, timp de două zile. Tot în 2021 și-a luat și permisul de condus în România (a dat examenul scris în limba engleză), iar în urmă cu 6 luni și-a cumpărat o mașină Volkswagen la mâna a doua: „Vreau să merg în Brașov. Sunt munți acolo. Prietenul meu mi-a spus să mergem împreună. România are foarte mulți copaci. În Afganistan natura a fost afectată din cauza exploziilor, a războiului. Deoarece în Afganistan se folosesc arme în fiecare zi natura este „murdară”. Toate aceste explozii, bombe și luptele au distrus atmosfera.”

Potrivit ultimelor studii, Brașovul este cel mai curat oraș din România. Foto: Andreea Dogar
Brașov. Foto: Andreea Dogar

„Sunt musulman, dar respect toate religiile, toți oameni”

Deși inițial voia să ajungă în Austria, Ahmad nu își mai dorește acum să plece: „Aici e mai bine pentru mine. Dacă mă duc în altă țară trebuie să pornesc de la zero. E dificil.”

Spune că nu i s-a întâmplat ca cineva să se poarte urât cu el deoarece este refugiat din Afganistan: „Mulți oameni din România, în special în București, sunt foarte drăguți. Poate există (discriminare – n.r.), dar eu nu am văzut. Nu mi-a zis nimeni nimic.”

Se duce și la moschee, în special de sărbători cum este Ramadanul: „Există o moschee arabă în Colentina. Sunt musulman, dar respect toate religiile, toți oameni. Am fost de multe ori, dar nu am timp să mă duc în fiecare zi să stau la moschee. Încerc să îmi fac un viitor. În fiecare zi asta încerc.”

Acum, visul său este să își deschidă o afacere proprie. Se gândește la ceva care să aibă legătură cu mașinile – așa ar porni de la o bază pe care o cunoaște foarte bine: „Încerc să fac ceva pentru mine, nu să lucrez pentru altcineva. Vreau să fac o afacere a mea. În viitor, dacă voi putea, voi aduce mașini din Germania ca să le vând aici. Știu mulți oameni care fac asta, aduc mașini din Germania.”

Ahmad se consideră norocos că a reușit să plece din Afganistan în 2016: „Când am venit în România aveam o speranță că viitorul meu va fi unul luminos, nu unul întunecat, și că totul se va schimba. Totul este OK, însă acum sunt îngrijorat în special pentru părinții mei. Părinții mei sunt în pericol deoarece acum Kabul a căzut în mâinile talibanilor. Trebuie să îi ajut. Nu mă au decât pe mine ca să îi ajut. Am un singur frate care e mic, el nu poate să îi ajute.”

De când a venit în România, le-a trimis de multe ori bani părinților săi.

femei afganistan burqa
În timpul regimului taliban (1996-2001) femeile erau obligate să poarte burqa ori de câte ori ieșeau în spațiul public. Talibanii considerau că „fața unei femei este o sursă de corupție”. Foto: Ninara / Wikipedia

„Mama mea acum nu poate ieși din casă, în special fără burqa. Ea nu și-a pus niciodată burqa în Panjshir. Acum situația e foarte gravă.”

„Părinții mei sunt din Panjshir, iar talibanii îi hărțuiesc pe cei care sunt din Panjshir. Oamenii din Panjir vor democrație și drepturile omului. Vor ca fetele să meargă la școală. În regiunea asta fetele merg la școală, femeile pot avea serviciu, pot ieși afară fără burqa, așa cum vrea femeia, poate chiar ca tine (adică fără văl – n.r.)”, mi-a spus Ahmad.

„În provincia Panjshir e posibil să nu porți (văl – n.r.). Dacă femeia nu vrea să își pună vălul poliția nu o întreabă <De ce nu îți pui văl?>. Sub talibani, dacă femeia nu avea văl sau burqa, era pedepsită. O pedepseau în fața tuturor oamenilor. Făceau judecată pe stradă, nu în instanță. Și eu sunt musulman, dar musulmanii nu le spun oamenilor să deranjeze pe cineva sau ca fetele să nu meargă la școală sau că femeile trebuie să fie acoperite cu văl. Islamul spune că fiecare e liber, fie bărbat sau femeie.”

Ahmad spune că îi pare foarte rău pentru oamenii care se află acum sub controlul talibanilor: „Sper că într-o zi va fi democrație și că America, UE, vor ajuta guvernul din Afganistan să îi distrugă pe toți talibanii. Talibanii trebuie înlăturați din Afganistan și aruncați la gunoi. Ca oamenii din Afganistan să fie liberi.”

La finalul întâlnirii noastre l-am întrebat pe Ahmad cum ar vrea să fie viitorul Afganistanului.

„Să fie ca al Europei, să fie libertate. Să nu-ți spună nimeni <De ce mergi în felul ăsta?> Toți oamenii trebuie să fie liberi. Dacă America și Uniunea Europeană îi vor ajuta (pe afgani – n.r.) e posibil. Americanii pot să îi distrugă pe toți talibanii într-o zi.”

Foto: Air Mobility Command Public Affairs / Wikipedia / Master Sgt. Michael O’Connor din Armata SUA / Wikipedia / Peretz Partensky / Wikipedia / N Veenstra – Ferguson / Wikipedia (fața femeii a fost acoperită) / Ninara / Wikipedia