Partidul Șor a fost declarat ilegal în Republica Moldova

Marina Tauber a preluat conducerea partidului „Șor”, după ce Ilan Șor a fugit din Republica Moldova
Marina Tauber a preluat conducerea partidului „Șor”, după ce Ilan Șor a fugit din Republica Moldova

Curtea Constituțională a declarat luni drept neconstituțional partidul condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Decizia a fost luată după ce Guvernul a depus o sesizare la Înalta Curte, cerând scoaterea Partidului ȘOR în afara legii, scrie deschide.md.

Dezbaterile de la Curtea Constituțională au început la 10 mai și au durat mai bine de o lună, timp în care părțile au fost invitate să-și prezinte argumentele.

Reprezentanții Guvernului și-au motivat solicitarea de a scoate acest partid în afara legii prin argumente precum faptul că reprezentanții Partidului ȘOR ar fi mituit alegători și protestatari, ar avea legături cu Kremlinul și ar fi încălcat în mod repetat legislația în ceea ce privește activitatea financiară a partidului.

În ședința de luni a Curții Constituționale, avocatul Guvernului, Eduard Digore, a acuzat că Partidul „ȘOR” ar fi mituit oameni să iasă la proteste: „Voi nici măcar statutul partidului vostru nu-l respectați. Nu ați vorbit despre demnitatea umană, pe care nu o cumperi cu 400 de lei – ca să vină în piață la proteste. Călcați în picioare demnitatea umană și le achitați bani ca pentru un obiect. Creați confuzie și vindeți democrația, faceți așa ca omul să perceapă aceasta ca pe o muncă zilieră”.

Deputatul Marina Tauber, vicepreședinte al Partidului Șor, pe numele căreia există un mandat de arestare la domiciliu, a spus că echipa lui Ilan Șor a găsit mai multe modalități ca să existe și să activeze în continuare, scrie deschide.md.

Partidul ȘOR este urmaș de drept al formațiunii „Ravnopravie”, care a fost preluat de către omul de afaceri Ilan Șor. În anul 2015, Ilan Șor a câștigat alegerile locale și a devenit primar la Orhei. În anul 2016, Ilan Șor a fost ales președinte al partidului „Ravnopravie”, condus anterior de politicianul Valerii Klimenko, un susținător înflăcărat al Federației Ruse. Patru luni mai târziu, formațiunea și-a schimbat denumirea în Partidul Politic ȘOR.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.