Noul statut al elevului: Nu mai e mustrat în fața clasei și poate folosi telefonul în scop educațional

Rezultate BAC 2018 subiecte BAC anatomie 2019
Foto: ziuaconstanta.ro

Începând din această toamnă vor fi noi reguli pentru elevi. Potrivit noului statut al elevului se pot folosi telefoanele în timpul orelor, însă doar „în scop educațional” și cu acordul profesorului sau învățătorului.

De asemenea, elevii nu vor mai fi mustrați în fața clasei, iar dacă își corectează comportamentul nu li se va mai scădea nota la purtare, potrivit gandul.info.

O altă prevedere importantă din acest statut se referă la faptul că elevii au dreptul de a-și contesta notele la lucrările scrise. În prima etapă pot cere explicații profesorului de la clasă în termen de cinci zile de la comunicarea notei.

Apoi, dacă nu sunt mulțumiți de argumentele acestuia pot face plângere către director. Solicitarea elevului va fi analizată de o comisie formată din doi profesori care nu predau la clasă, iar media notelor date de aceștia va fi cea care va fi trecută în catalog.

Același statut mai prevede și faptul că profesorul trebuie să îi informeze asupra notelor primite înainte să le treacă în catalog. De asemenea, elevii trebuie consultați cu privire la materiile opționale, iar participarea la disciplinele respective se va face pe grupe formate special în acest sens.

Elevii le vor oferi profesorilor o „caracterizare” la fiecare sfârșit de semestru legată de activitatea lor, iar aceste fișe vor fi anonime. Statutul elevului mai prevede și faptul că școlarii nu pot fi deposedați de bunurile lor decât în cazul în care atentează la siguranța colegilor și a profesorilor.

Puteți studia întregul statut al elevului AICI

https://greatnews.ro/zimbri-armenis-muntii-tarcu-carpati/

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.