Meșteșugarii de la Festivalul Sighișoara Medievală

FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș

Festivalul Sighișoara Medievală nu este cunoscut doar pentru spectacolele si activitățile artistice pregătite de cavaleri, scutieri , domnițe și zâne, ci este și un prilej pentru a promova meșteșugurile a căror tradiție este transmisă din generație în generație.                

Și în acest an, Cetatea Sighișoarei este plină de tarabe unde meșteșugarii, adunați din toate colțurile țării, vin să își prezinte produsele și povestea din spatele acestora. Atât în Piețele Muzeului și Cetății, cât și pe Strada Școlii, oamenii pot vizita tarabele meșteșugarilor care v-au pregătit sculpturi în lemn, bijuterii confecționate din lemn, cupru sau pietre prețioase, produse din sticlă și piele.

„Este a 14-a oară când vin la Festivalul Sighișoara Medievală. Ca în fiecare an, toată lumea are sentimentul acesta de sărbătoare, e multă lume care apreciază meșterii care au venit în cetate. Există în fiecare an un sentiment de vacanță petrecută în mod plăcut”, a declarat Peter Brâncoveanu, meșteșugar care pune la dispoziție sighișorenilor și turiștilor ceramică pictată manual, cu modele inspirate din țesături vechi din spațiul românesc.

Milășan Emil, cunoscut sculptor în lemn de la Târgu Mureș, a venit și în acest an la Sighișoara pentru a împărtăși cu alții secretele acestui meșteșug: „De 12 ani vin în Sighișoara, sunt un abonat al festivalului. Vin ca meșteșugar, ca sculptor în lemn, din perioada în care Ordinul Cavalerilor Lup organizau festivalul. Personajele istorice și Lupul Dacic sunt primele sculpturi care atrag atenția celor care vin la taraba mea. Sunt cunoscut pentru Lupul Dacic și sunt și foarte atașat de această sculptură. E o atmosferă frumoasă aici, dar totuși cam liniștită. În anii trecuți era mai animată Sighișoara. Sunt puține evenimente. Normal ar fi ca în fiecare colț să se întâmple ceva: să fie o piesă de teatru, cavalerii să se bată cu săbii, să atragă lumea și oamenii să vină să vadă tot felul de spectacole. Să fie toată lumea încântată de ce vede aici.”

Străzile Cetății au fost împânzite de cavaleri, domnițe și zâne și în a doua zi a Festivalului Sighișoara Medievală. Programul zilei de sâmbătă a fost plin de activități artistice atât pentru copii, cât și pentru adulți: ateliere de pictură, spectacole de magie, demonstrații de lupte, piese de teatru și muzică medievală.

Printre celelalte numerele artistice prezentate s-au numărat: confruntarea între Cavalerii Terra Ultrasilvana și Cavalerii Paladiniii de Terra Medies, Târg de robi, Atelier de muzică arhaică și piese de teatru prezentate de Zânele Silvane, actorul Marian Râlea și Abracadabra.

FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș
FOTO: Bianca Chiș