Mărturia șoferului grec care a lovit limitatorul de înălțime de la Unirii: „A fost ghinion”

accident limitator de viteză piața unirii
Foto: Captură YouTube Observator News

Șoferul grec al autocarului care a lovit vineri, 23 decembrie, limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii din Capitală, a transmis pentru presa greacă, prin intermediul avocatului, că nu a văzut indicatorul de la intrarea în pasaj, relatează „Adevărul”.

„Din păcate, am luat decizia să mă îndrept spre tunel. Nu era niciun semn că era interzis. A fost ghinion. După impact, nu credeam că va ieși cineva în viață. Am auzit strigăte și plânsete peste tot, eram șocat și incapabil sa reacționez. Din păcate eram eu la volan, dar ar fi putut fi altcineva”, a transmis șoferul prin intermediul avocatului, în cadrul emisiunii „Ora Greciei” a postului de televiziune OPEN.

În urma accidentului un turist grec în vârstă de 55 de ani a murit, iar alte 24 de persoane au fost rănite.

„Dacă bara de metal nu era așa de grea, nu ne-ar fi rănit, el ar fi fost în viață și ne plimbam prin București. Sunt gata să apar în justiție, ori de câte ori mi se cere asta”, a mai transmis el.

„Acest tunel a fost renovat pe tot parcursul verii și funcționează din septembrie. De atunci și până acum au fost 6-7 accidente și în trecut, camioane și autobuze treceau fără probleme prin acest tunel. Nu sunt de acord cu acest sistem, acest limitator. Este foarte greu. Dacă construcția ar fi fost mai ușoară, nu s-ar fi întâmplat nimic”, a menționat avocatul.

Doar 3 turiști greci mai sunt internați în spitalele din România, toți în stare stabilă.