Timp de mai multe decenii, Mark Landis a donat opere de artă unor muzee și galerii din Statele Unite. Se credea despre el că este un colecționar foarte bogat, însă picturile pe care le dona erau falsuri pe care le crease chiar el. Nu a fost niciodată anchetat deoarece nu a cerut bani pentru tablouri, așa că nu a încălcat nicio lege.
„Evident, nu este o infracțiune să oferi tablouri unui muzeu, și mă tratau ca pe un rege. Azi așa, mâine așa, am continuat să fac asta timp de 30 de ani. Ai fost tratat vreodată ca un rege? Permite-mi să-ți spun că e foarte bine”, a povestit pentru BBC Mark Landis, unul dintre cei mai prolifici falsificatori de artă din SUA.
Cariera lui Landis ca falsificator de artă a început la mijlocul anilor ’80, când a donat niște tablouri unui muzeu din California, spunându-le că au fost realizate de Maynard Dixon, un artist american care a murit în anul 1946.
„Era un impuls de a o impresiona pe mama mea. Dintotdeauna îi admirasem pe colecționarii bogați de la televizor care donau tablouri unor muzee. Am pus numele lui Maynard Dixon pe ele deoarece asta își doreau muzeele. El a fost un artist-cowboy, așa că m-am dus la bibliotecă și am studiat câteva albume cu fotografii ale indienilor și am copiat câteva. Știam că muzeele căutau imagini cu cowboy, și asta am făcut”, a explicat Landis.
În adolescență, Landis a suferit o cădere nervoasă după moartea tatălui său, și a fost diagnosticat cu schizofrenie. Terapia prin artă i-a scos la iveală talentul pentru copierea imaginilor. În plus, era capabil să realizeze falsuri cu o viteză uimitoare.
„Am crezut că Landis era un colecționar de artă excentric”
„Știu că toată lumea a auzit de falsificatori care fac tot felul de lucruri complicate cu substanțe chimice. Eu nu am atâta răbdare. Eu îmi cumpăr materialele de la Walmart sau de la Woolworth – magazine cu reduceri – și apoi fac tabloul într-o oră, cel mult două. Dacă nu reușesc să termin cât timp rulează un film la televizor, renunț”, a explicat Landis.
Dându-se drept un filantrop bogat, Landis a donat falsuri către zeci de instituții respectate din SUA până când, în 2008, a ajuns la Oklahoma City Museum. Aici, Matt Leininger era însărcinat să caute noi opere de artă care să intre în patrimoniul muzeului.
„Am crezut că Landis era un colecționar de artă excentric. Prima operă pe care ne-a adus-o era o acuarelă de Louis Valtat. Am înrămat pictura și am expus-o alături de un Renoir din galeria noastră, fără să știm că ceea ce tocmai atârnasem era un fals”, a povesit Leininger pentru BBC.
Landis a continuat să le trimită muzeelor falsuri și poate că nu ar fi fost prins niciodată dacă nu ar fi trimis copii ale aceleiași opere unor muzee diferite.
„Am primit un plic ce avea alte 5 lucrări. Păreau să fie picturi de Paul Signac și Stanislas Lepine, artiști francezi din secolul al XIX-lea. Am căutat informații despre pictura lui Signac și a apărut într-un comunicat de presă al Colegiului de Artă și de Design „Savannah”, având același donator – Mark Landis. Nu m-am gândit prea mult la asta până când nu am căutat informații despre opera lui Lepine. A apărut într-un comunicat al Universității de Artă Modernă din Saint Louis, având același donator. Atunci am devenit suspicios”, a povestit curatorul Leininger.
„Am transmis un mesaj, iar în prima oră m-au sunat 20 de institutții care mă întrebau cine era tipul ăsta și ce se întâmpla”, și-a amintit curatorul.
„Spunea tot ceea ce un muzeu de artă voia să audă”
Potrivit lui Leininger, Landis a făcut o treabă bună cu falsurile sale, însă ele nu puteau să reziste în fața unei analize atente. De exemplu, o lucrare mirosea a cafea, pe care falsificatorul o folosise pentru ca lucrarea să
pară mai veche.
Ușurința cu care o inspecție simplă a revelat înșelăciunea a atras imediat critici legate de cum fusese posibil ca atât de multe instituții să fie păcălite.
„Landis își făcea temele. Știa ce muzee colectau opere. Era destul de sigur că îi vor accepta lucrările deoarece ele se potriveau în colecțiile muzeelor”, a mai explicat Leininger.
În plus, Landis era foarte convingător: știa cum să se prezinte și cum să își prezinte lucrările. „Spunea tot ceea ce un muzeu de artă voia să audă. Avea o poveste despre cum strânsese colecția de artă, despre bogăția familiei, promițând bani pentru înzestrarea muzeului”, a mai arătat Leininger.
Expoziția cu falsurile lui Landis, deschisă de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor
Deoarece falsificatorul nu a cerut niciodată bani pentru lucrările sale, Landis nu a încălcat nicio lege. Responsabilitatea expunerii unui fals aparține în totalitate muzeelor. Landis a pus într-o situație jenantă zeci de galerii, iar Leininger este de părere că unele dintre ele și-au dat seama la un moment dat că au fost păcălite, dar au tăcut pentru a-și salva reputația.
„Ce curator sau director vrea să admită că a acceptat falsuri în muzeu? Muzeele nu vor să facă publică o astfel de informație”, a mai comentat Leininger.
Acum, Landis își recunoaște înșelătoriile, dar spune că nu îi pare rău pentru ce a făcut: „Sunt ca Pinocchio. Îți lași conștiința să îți fie ghid. Dacă ceva este cu adevărat greșit, știi acest lucru. Nu am fost îngrijorat că voi fi anchetat”.
Chiar și după ce înșelătoriile sale au fost date în vileag, el a continuat să producă falsuri și să le doneze unor galerii de artă care, neștiutoare, le-au acceptat.
În 2012, Oklahoma City Museum a organizat o expoziție cu falsurile lui Landis. Leininger a fost curatorul expoziției care a fost deschisă, în mod voit, chiar de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Cât câștigă cei mai puternici oameni din lume. La ce distanță e Klaus Iohannis
Au fost create fețele perfecte. Cum arată cei mai frumoși oameni
Google Street View te invită la o croazieră virtuală pe Dunăre