De azi începe „Litoralul pentru toți”. Plătești doar 34 de lei pe noapte la hotel de 3 stele

plajă mare țărm pescăruș
Foto: Stevebidmead / pixabay.com

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat că lansează programul social „Litoralul pentru toți”, care a ajuns la ediția cu numărul 40.

„Litoralul pentru toți” începe în acest an pe 22 mai, dată de la care turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

„Pentru ediția din acest an și-au anunțat participarea zeci de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziția turiștilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte”, se arată într-un comunicat de presă al FPTR.

Astfel, până pe data de 19 iunie, românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon, cu tarife pornind de la 34 de lei pe noapte de persoană. La fel ca în anii precedenți, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

„Recomandăm turiștilor să-și facă vacanțele pe litoralul nostru și în extrasezon. Au toate motivele: plajele și stațiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă și, poate cel mai important argument, prețurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie și august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiție și să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 70% mai mici față de cele din vârf de sezon.

Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopți de cazare.

Detaliile privind hotelurile incluse în programul „Litoralul pentru Toți” se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.

AICI găsiți lista hotelurilor înscrise în program.

Foto: Stevebidmead / pixabay.com