După o vârstă, șoferii vor face control medical anual

FOTO: darkside-550/Pixabay.com
FOTO: darkside-550/Pixabay.com

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat că regulile în ceea ce privește permisele de conducere vor fi armonizate în toată Uniunea Europeană. De asemenea, datele legate de permisele de conducere vor fi digitalizate în toată Europa.

Una dintre regulile noi este că adolescenții vor putea conduce de la 17 ani, însă doar însoțiți, cu o perioadă de probă de doi ani, iar după pot da un test pentru a obține definitiv permisul de conducere.

Însă, foarte important, dacă în perioada de probă încalcă legea, printre care se numără și consumul de alcool la volan, „își pot lua adio de la permis”, a mai precizat Adina Vălean.

„De asemenea, se schimbă puțin, se adaptează și se modernizează condițiile pentru obținerea permisului, în sensul în care pregătirea și testul să acopere lucruri care țin mai mult de identificarea riscurilor în trafic, pentru că s-a constatat că asta e o categorie care conduce la nesiguranța rutieră.

Apoi chestiuni legate de sistemele nou automate care asigură șoferul într-o conducere mai sigură. Noile mașini, cele electrice șamd au alte reguli. Toate astea vor face parte dintr-un nou set de condiții pentru pregătire și pentru testele pentru obținerea permisului de conducere”, a declarat Adina Vălean la Digi24.

Mai există și recomandări în ceea ce privește șoferii de peste 70 de ani. Mai exact, aceștia ar putea fi supuși la o evaluare medicală în fiecare an, pentru a se depista din timp dacă pot apărea probleme de sănătate care ar reprezenta riscuri pentru trafic.

Adina Vălean a spus că această măsură este propusă și în momentul în care va fi adoptată va fi transmisă statelor membre care trebuie să o introducă în legislația proprie. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmplă de anul viitor.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.