De ce fac unii hipertensiune atunci când văd un halat alb

Halatul alb a devenit vestimentația medicilor la începutul anilor 1900. După ce Robert Koch a primit premiul Nobel pentru Fiziologie de Medicină în 1905, reușind să demonstreze cauza bacteriană a mai multor boli transmisibile, mai mulți medici au stabilit că trebuie ca personalul medical să respecte reguli de igienă foarte stricte și să se poarte halate medicale.

De ce halatul alb? Pentru că petele de sânge și murdăria erau foarte vizibile, iar materialul, fiind alb, nu se decolora chiar dacă era spălat și sterilizat la temperaturi foarte ridicate. Apoi, alte argumente țin și de simbolistica albului, care reprezintă purititate, seriozitate și perfecțiune.

Dacă pe halate trebuie să se observe și cel mai mic punct de murdărie, la polul opus în ceea ce privește echipamentele de serviciu sunt salopetele de lucru, ale căror culori, din contră au rolul de a camufla, pe cât se poate, murdăria care apare în timpul lucrului.

De ce au apărut halatele medicale combinate cu alte culori? Mai multe studii au arătat că sunt și oameni care au probleme atunci când văd halatul alb. Există chiar și o teorie care spune că se poate face „hipertensiune de halat alb”.

Mai exact, este o hipertensiune care nu ascunde în spate o afecțiune cardiacă sau renală, cum este în cazul hipertensuiunii propriu-zise, ci are o componentă în special neurologică, o anxietate de medic sau spitale.

Din cauza aceasta au apărut și halatele medicale colorate sau albe cu inserții de culoare. De exemplu, tot pentru a se observa petele de sânge, în Statele Unite chirurgii poarte de multe ori uniformă verde, întrucât aceasta este opusă roșului și prin contrast se observă foarte ușor.

Potrivit unui studiu făcut public de American Medical Association, halatul alb este foarte popular în continuare în țări precum România, Suedia, Finlanda sau Norvegia. Tot în Europa, halatele colorate au fost adoptate de țări precum Marea Britanie sau Danemarca.

Însă trebuie precizat că cei mai mulți pacienți sunt influențați pozitiv atunci când sunt consultați de un medic în halat alb.

Mai exact, unele studii au arătat că pacienții, chiar și cei care fac hipertensiune, ar lua mult mai în serios sfaturile care vin de la un doctor cu halat alb.

FOTO: Yuya Tamai/Flickr

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.