AcasăInternationalEuropaDe ce au murit zeci de delfini din Marea Neagră, mult mai...

De ce au murit zeci de delfini din Marea Neagră, mult mai mulți decât de obicei

-

Războiul din Ucraina ar putea fi cauza numărului mare de delfini care au murit în ultimul timp, spun cercetătorii. Turcia a înregistrat în ultimele săptămâni o creștere a delfinilor care au eșuat pe coasta Mării Negre, relatează „The Guardian”.

Cercetătorii cred că o creștere a poluării fonice din nordul Mării Negre, cauzată de cele aproximativ 20 de nave rusești, precum și de activitățile militare, ar putea goni delfinii spre țărmurile sudice ale mării, în Turcia și Bulgaria. În ultimele săptămâni, foarte mulți delfini au fost găsiți eșuați pe aceste țărmuri sau au fost prinși în plasele de pescuit.

Concret, de la începutul războiului, Turcia a înregistrat o creștere a numărului delfinilor comuni (Delphinus delphis) care au eșuat pe țărmurile sale de la Marea Neagră. Peste 80 de animale au fost descoperite moarte pe țărmuri, un număr despre care Fundația Turcă pentru Cercetare Marină (Tudav) spune că reprezintă „o creștere extraordinară”.

Investigațiile inițiale făcute de Tudav arată că aproximativ jumătate dintre delfini au murit după ce s-au prins în plase de pescuit. Însă cauza morții pentru cealaltă jumătate a rămas un mister. Pe cadavrele lor nu s-au descoperit urme de traumă.

„Trauma acustică este una dintre posibilitățile la care ne-am gândit”, a declarat Bayram Öztürk, președintele Tudav. Totuși, el a spus că este nevoie de mai multe dovezi.

„Nu avem dovezi legate de ce pot cauza sonarele de frecvență joasă în Marea Neagră deoarece nu am văzut niciodată atât de multe nave, și nici atât de mult zgomot pentru atât de mult timp. Iar știința cere întotdeauna dovezi”, a completat el.

Marina se bazează pe sonare pentru a detecta submarinele inamicilor de la distanțe mari. Însă mamiferele marine depind și ele de sunete pentru a comunica, iar zgomotul din adâncuri poate avea efecte grave, chiar fatale, asupra lor, mai notează „The Guardian”.

Foto: werdepate / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...