„Colindătorii” cu boxe au fost amendați

FOTO: Poliția Locală Sector 6
FOTO: Poliția Locală Sector 6

Poliția Locală din Sectorul 6 transmite că, de la începutul lunii, a dat 24 de amenzi, în valoare totală de 5.200 de lei, „colindătorilor” cu boxe portabile.

„În Sectorul 6, sunt bine veniţi cei care respectă tradiţia şi cântă live cu vocea sau, cel mult, folosind instrumente muzicale. Cei care vor să se facă auziţi mai bine şi folosesc boxe portabile date la maximum riscă amenzi pentru tulburarea liniştii publice”, se arată într-un comunicat transmis.

Pentru a intra și cânta în scări de bloc, colindătorii ar avea nevoie de acordul asociației de proprietari, deoarece interiorul blocului nu mai este domeniu public. Locatarii care se simt deranjați au dreptul să sune la Poliție.

Potrivit polițiștilor, colindătorii trebuie să respecte orele de liniște: 13.00 – 14.00 și 22.00 – 08.00. „Tulburarea fără drept a liniștii locatarilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect, ori prin strigăte sau larmă, constituie contravenție”, spune legea 61/1991. Sancțiunile sunt cuprinse între 200 și 1.000 de lei, dacă faptele se petrec pe timpul zilei și între 500 și 1.500 de lei, dacă au loc noaptea.

„Colindătorii sunt așteptați cu bucurie în Sectorul 6, însă doar cei care respectă tradiția și cântă, nu cei cu boxe date la maximum printre blocuri, nu cu înregistrări cu munca altora. Cântecele la boxe cu mulți decibeli nu sunt colinde”, a spus primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.