Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în 15 județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben până miercuri dimineață. Alerta vizează 15 județe în are se va înregistra instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit meteorologilor ANM, în Banat, Oltenia, sudul Crișanei, vestul și sud-vestul Transilvaniei, vestul Munteniei și la munte vor fi averse, pe alocuri însoțite, îndeosebi în sud-vestul teritoriului, de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. 

În intervale scurte de timp, precum și prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Alerta vizează județele Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Teleorman și Olt.

Vremea va fi în general instabilã. Cerul va avea înnorãri şi mai ales dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii vor fi averse, pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia şi local în restul teritoriului. Acestea vor fi însoţite pe alocuri de descãrcãri electrice, în special în sud-vest şi sud, unde izolat vor fi şi cãderi de grindinã şi vijelii. Pe arii restrânse cantitãţile de apã vor depãşi 25…35 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri pe crestele montane şi local în sud, mai ales asociat averselor. 

Temperaturile maxime se vor situa în jurul celor normale la aceastã datã în jumãtatea de nord-vest a teritoriului şi vor caracteriza o vreme caldã în rest, iar la nivelul întregii ţãri vor fi cuprinse între 17 grade în dealurile Crişanei şi 28 de grade în Bãrãgan şi Dobrogea continentalã. Minimele termice se vor încadra între 7 şi 17 grade şi vor fi mai ridicate decât cele specifice datei. Spre sfârşitul intervalului, pe alocuri va fi ceaţã, cu o probabilitate mai mare în sudul ţãrii şi în zonele depresionare.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.