Ce salariu primește un soldat care intră acum în armată

recrutări armată
Foto: MApN / Facebook

Statul Majori al Apărării anunță că 24% dintre candidații care s-au înscris în prima etapă de recrutare a soldaților din acest an nu au trecut de proba fizică. De asemenea, 18% au fost respinși la evaluarea psihologică și alți 12% nu au trecut de examenul medical.

În lunile februarie, martie și aprilie s-a organizat prima serie de recrutare-selecție a soldaților profesioniști în Armata României din acest an, un proces constituit, în principal, din fazele de înscriere și selecție a candidaților (întocmire a dosarelor, evaluări fizice, psihologice și medicale), respectiv de repartiție în unități a candidaților admiși, informează MAPN. Astfel, din 5.093 de persoane prezente la recrutare, au fost admiși 2.626.

”Constatarea generală a fost că cei mai mulți dintre candidați nu au reușit să treacă de evaluarea fizică (cu sublinierea faptului că a fost prima probă a procesului de recrutare-selecție). Nivelul de dificultate al probei este considerat ca fiind unul mediu (traseu utilitar-aplicativ, alergare de rezistență 2.000 m). O persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 ani, cu o dezvoltare fizică normală ar trebui să nu întâmpine dificultăți majore pentru trecerea baremelor fizice minime obligatorii ale acestei evaluări”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Ministerul Apărării.

Conform datelor oferite de MAPN, cel mai mic venit lunar net al unui soldat profesionist la momentul angajării: 4.399 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 3.345 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);

Cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.765 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.711 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);

Media venitului lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.082 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.082 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei).

”Nu sunt de neglijat drepturile privind norma de echipare, indemnizațiile de transport, de chirie (cu posibilitatea transformării în plata din rată pentru cumpărarea unei locuințe), de detașare, de misiune, decontare transport concediu de odihnă, decontare contravaloare voucher de vacanță, decontare tratament ambulatoriu și servicii medicale etc., specifice instituțiilor din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională. De asemenea, este în curs de reglementare modul de aplicare a unei majorări a soldei de funcție de până la 30% pentru personalul angajat în unități aflate în proces de menținere și consolidare a capacității operaționale”, se mai precizează în comunicatul remis de MAPN.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.