Cartea de identitate electronică cu cip apare de anul acesta

FOTO: Pixabay/Wikimedia Commons
FOTO: Pixabay/Wikimedia Commons

Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august, potrivit ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman.

„Aceşti paşi legislativi, cum ar fi adoptarea regulamentului privind identificarea la distanţă, sunt în curs de a fi legiferaţi în Parlament, aşa că putem fi optimişti că în luna august vom putea beneficia de această nouă carte de identitate, care să aibă dublu rol, atât identificarea digitală, cât şi posibilitatea de a semna electronic cu ajutorul ei”, a afirmat ministrul Ciprian Teleman în cadrul unei dezbateri privind strategiile guvernamentale de digitalizare.

Noul act de identitate va avea un cip și va fi de dimensiunea unui card bancar. Această schimbare vine după ce a un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021.

„Acest card electronic de identitate va permite autentificarea în sistemele administraţiei publice din România, atât centrale cât şi locale, astfel încât ceatăţeanul, indiferent de locul în care se află, în sensul în care intenţionăm să eliberăm aceste cărţi electronice şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, astfel încât, de la distanţă, aceştia să poată să interacţioneze cu administraţia din România şi să solicite prestarea de servicii”, declara, anul trecut, șeful Direcției pentru Evidența Populației, Cătălin Giulescu.

Printre altele, noua carte de identitate va ține loc și de card de sănătate pentru că va avea o cheie criptografică cu ajutorul căreia se poate face logare în sistemul de sănătate. Pe același cip vor mai fi o imagine facială, două amprente, un certificat digital pentru semnătura electronică emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne.

În proiect se mai spune și că se modifică vârsta primei cărți de identitate. Astfel, toți cei care au împlinit 12 ani trebuie să aibă acest act. În ceea ce privește valabilitatea, cei care au între 12 și 18 ani își vor reînnoi cartea de identitate după 6 ani, cei care au între 18 și 70 după 10 ani, iar cei care au peste 70 de ani nu mai e necesar să o schimbe.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.