Apare trenul care merge cu hidrogen

Alstom Coradia iLint
Alstom Coradia iLint

Grupul francez Alstom a construit primul tren de pasageri care merge cu hidrogen. Primele teste au fost făcute deja la o viteză de 80 km/h.

Primele curse cu pasageri ar urma să fie făcute până la sfârșitul acestui an. Principalele avantaje ale trenului cu hidrogen sunt că elimină în mediul înconjurător doar aburi și poate atinge o viteză de până la 140 km/h.

Cei de la Alstom și-au denumit trenul Coradia iLint. Este alimentate de baterii cu Litiu-Ion, care își iau energia, la rândul lor, de la un rezervor de hidrogen integrat în acoperiș.

Rezervorul de pe acoperiș are 94 de kilograme și asigură o autonomie de până la 800 de kilometri. Costurile suplimentare vor apărea la adaptarea depourilor cu stații speciale de alimentare. Hidrogenul poate fi livrat de uzinele chimice care îl transformă într-un reziduu. Până acum, hidrogenul era ars.

Acest tren mai poate rezolva și problema poluării fonice, atât pentru pasageri, cât și pentru oamenii care locuiesc în apropierea căilor ferate. La trenurile care merg alimentate cu hidrogen se aude doar zgomotul roților.

Primul tren va circula pe linia Buxtehude-Bremervörde-Bremerhaven-Cuxhaven, în nordul Germaniei. S-au mai arătat interesate Olanda, Danemarca și Norvegia.

Germania caută de mai multă vreme o soluție de ecologizare a transportului feroviar, mai ales că 4.000 de trenuri din țară sunt diesel.

Anul trecut, autoritățile germane au anunțau că au ajuns să producă atât de multă energie regenerabilă încât se poate acoperi aproape 90% din consumul țării.

De altfel, Germania și-a propus ca până în 2050 să ajungă să consume doar energie verde, produsă din surse regenerabile.