Un accident grav a avut loc în gara Galați, sâmbătă seara, în jurul orei 19:30. Un tren de călători, care se afla în stație și urma să plece spre Mărășești, a fost lovit de o locomotivă. Cel puțin patru persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă. Accidentul a avut loc pe linia 5.
Din primele informații, locomotiva urma să se cupleze la trenul care trebuia să plece spre Mărășești. Nu se cunosc în acest moment cauzele pentru care locomotiva a intrat cu mare viteză în garnitura de tren, a relatat directorul CFR Călători, care a indicat că din imagini locomotiva pare nouă.
„Viteza cu care locomotiva a intrat în tren este de peste 33 de km/oră, după cum s-a văzut din primele imagini. În mod normal cuplarea la tren trebuia să se facă cu sub 10 km/oră. La ora aceasta nu am explicații în privința cauzei producerii acestui accident”, a transmis directorul CFR Călători, la digi24.
Purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță, a transmis că patru victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei bărbați și o femeie. O persoană a fost încarcerată.
”O femeie a fost preluată în stop cardio-respirator iar după ce i s-au aplicat manevrele de resuscitare a fost transportată la spital. Celelalte victime prezentau traumatisme ușoare”, a transmis Eugen Chiriță.
Liderul de sindicat al CFR Călători, Rodrigo Maxim, afirmă că mecanicul de locomotivă are o mare experiență profesională și că accidentul este o cauză a slabei finanțări din sistemul feroviar. ”Locomotivele sunt vechi, cu foarte multe probleme”, a spus Rodrigo Maxim, care a indicat defecțiuni la graduator, sistemul care controlează viteza la locomotivă și care ar fi fost defect.
„Graduatorul a luat pur și simplu viteză fără ca mecanicul să poată controla. Era o defecțiune tehnică”, a spus Rodrigo Maxim, la Digi24.
Anterior, directorul CFR Călători a subliniat că locomotiva pare nouă, din imagini, și că nu-și explică motivul acestui accident.
În replică, liderul de sindicat a spus că nu contează dacă era nouă sau veche, dacă sistemul era defect.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: