A nins într-o regiune din România. Zăpada are 3 cm, temperaturile au scăzut cu 30 de grade

Deși este luna august și abia s-au terminat zilele caniculare, în Munții Rodnei a nins, iar acum zăpada măsoară 3 centimetri pe Vârful Pietrosul din județul Maramureș, anunță agerpres.ro.

Vârful Pietrosul are 2.303 metri înălțime, iar miercuri, 23 august, locuitorii din Borșa au fost uimiți când au observat că zăpada de pe munte se vede chiar din oraș.

Sorin Timiș, primarul orașului Borșa, a declarat că în ultimele zile temperaturile înregistrate în localitate au scăzut brusc, de la 36 de grade Celsius la 6 grade Celsius.

„Zăpada căzută pe Vârful Pietrosul e vizibilă din oraș, e un strat de peste 3 centimetri de omăt care s-a așternut aproape de vârf, iar la ridicarea ceței, zăpada a devenit vizibilă și de la mare distanță. În ultimele zile, temperaturile în oraș au atins și 36 de grade Celsius, ca în timpul dimineții (de miercuri – n.r.) să ajungă la 6 grade Celsius, iar pe munte, la altitudine, să fie și zero grade”, a spus Sorin Timiș pentru sursa citată.

„Nu țin minte să mai fi nins cândva în luna august, cred că e pentru prima dată când ninge în plină vară”, a mai spus el.

zăpadă maramureș
Foto: jurnaldinromania.ro
zăpadă maramureș
Foto: jurnaldinromania.ro

Vârful Pietrosul este cel mai înalt pisc muntos din Munții Rodnei și totodată cel mai înalt vârf din întregul lanț al Carpaților Orientali. Vârful este împărțit între județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Pietrosul Rodnei este o destinație turistică foarte populară: un traseu marcat cu dungă albastră pe fond alb pornește din Borșa, de pe strada Avram Iancu, și îi poartă pe drumeți până la stația meteo (traseu de aproximativ 3 ore). De la stația meteo, pana pe vârf, traseul continuă cu același marcaj, timp de încă 1 oră și 30 de minute.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.