4 factori care afectează calitatea apei

Foto: Shutterstock

Calitatea apei este influențată de mulți factori și nu este întotdeauna vorba despre poluare.

Depunerile atmosferice

Ploile acide afectează resursele de apă de suprafață și subterane. Ploaia acidă are un pH care scade mult sub 5,6 și este cauzată de contactul moleculelor de apă cu emisiile de dioxid de sulf sau monoxid de azot, care rezultă din procesele industriale.

Termenul de ploaie acidă a apărut în secolul 19, odată cu revoluția industrială. Ploile acide sunt periculoase mai ales pentru agricultură, cei mai afectați fiind pomii fructiferi și vița-de-vie.

Activitățile umane

Activitățile domestice pot afecta calitatea apei. Apele uzate menajere (provenind din gospodăriile populației) conțin adesea detergenți, produse petroliere, pesticide, cloruri.

Apa poate fi poluată și în jurul fermelor unde sunt folosite antibiotice, pesticide, fertilizatori. De asemenea, dacă o fermă varsă deșeurile animaliere în apă sau pe câmp, se pot transmite microorganisme patogene ca salmonella și alte bacterii.

Țevile vechi

Calitatea apei potabile poate fi afectată și de ţevile, robinetele și chiuvetele vechi sau neutilizate mult timp. Potrivit Apa Nova, dacă folosești instalația de apă după zile sau săptămâni și prima apă, care a stagnat pe țevi, este colorată, înseamnă că instalația este veche. Instalațiile de apă vechi sau necurățate sunt un loc prielnic pentru dezvoltarea microbilor, așa că poți lua în calcul schimbarea țevilor, a chiuvetei și a robinetelor.

Conținutul de săruri de calciu și magneziu

Apa dură conține o cantitate mare de săruri de calciu și magneziu, preluate din straturile de rocă (calcar, dolomită) pe care le traversează. Apa dură are un gust neplăcut, formează depuneri de piatră, poate afecta smalțul dinților, nu poate fi folosită la spălarea rufelor și nu fierbe bine legumele.

Cea mai simplă metodă de testare a durității apei este testul paharului, despre care poți afla mai multe aici

Sursa foto: Shutterstock.com

 

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.