Un român vrea să coacă prima pâine în spațiu

Sebastian Marcu, născut în Germania din părinți români, lucrează la realizarea unei pâini fără firimituri care să poată fi folosită de astronauți pe Stația Spațială Internațională.

Pâinea normală este interzisă în spațiu. Antreprenorul de origine română a fondat compania Bake in Space, care și-a propus să creeze un cuptor și un aluat speciale care vor putea produce pâinea fără firimituri.

”Costul primei faze a proiectului nostru, care implică realizarea cuptorului și a aluatului, este destul de mare: în jur de 3 milioane de euro”, a spus Sebastian Marcu pentru Romania-Insider.com, adăugând că are la dispoziție un an pentru a testa prima versiune în spațiu.

”Misiunea noastră va contribui la punerea fundației unui stil de viață decent pentru oameni în spațiu”, a adăugat omul de afaceri.

Pâinea este interzisă în spațiu de peste 50 de ani, deoarece firimiturile pot intra în ochii astronauților sau pot pătrunde în unele panouri electrice, fiind o posibilă cauză a incendiilor.

Sebastian Marcu, care locuiește în Bremen, iar părinții săi sunt din Iași și București, lucrează cu Centrul Aerospațial German și cu diferiți specialiști în alimentație pentru a realiza pâinea fără firimituri.

Cuptorul va fi gata pentru teste până în februarie 2018, înainte ca astronautul Alexander Gerst să își înceapă misiunea pe Stația Spațială Internațională. Dacă testele vor fi încurajatoare, afacerea ar putea să fie implementată și pe Pământ. ”Ne așteptăm ca aluatul pe care îl vom produce în spațiu să aibă o aromă unică”, a povestit investitorul.

Sebastian Marcu a lucrat în arhitectură, animații virtuale, multimedia interactivă, având diplome de la Wimbledon School of Art, UCL, Icari, Universitatea Westminster, participând și la un program de studiu al spațiului la International Space University din Canada.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.