Un român, angajat să măsoare nivelul poluării din Europa

poluare
Foto: Alfred Palmer via Wikimedia Commons

Daniel-Eduard Constantin a creat un sistem de senzori cu ajutorul căruia a reușit să evalueze gradul de poluare din Europa.

Cercetătorul de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi a fost angajat de Agenţia Spaţială Europeană pentru a măsura poluarea in diverse zone din Europa.

Daniel-Eduard Constantin are doar 32 de ani. Este cel mai tânăr director de proiect din cadrul Universității din Galați.

Proiectul său are la bază dezvoltarea tehnicii DOAS (Spectroscopia Optică de Absorbţie Diferenţială), care foloseşte lumina pentru determinarea poluanţilor din atmosferă. „Cercetarea pe care o facem noi în cadrul proiectului, care se derulează de aproape un an, şi rezultatele obţinute au fost recunoscute atât naţional, cât şi internaţional, prin publicaţii ştiinţifice de profil“, a declarat cercetătorul pentru Adevărul.

Daniel Constantin încearcă să stabilească cât de bună este calitatea aerului în Europa, corelându-și datele cu informațiile obținute de sateliții aflați pe orbita Pământului.

Dacă sateliții oferă date de ansamblu, tehnica românului dă informații precise, la o scară de sute de metri pătrați.

Daniel Constantin
Daniel Constantin lucrează la un proiect unic în ceea ce privește măsurarea poluării (Foto: Facebook)

Daniel a colaborat şi cu Institutul de Aeronomie din Bruxelles. Românul a lucrat timp de opt luni a lucrat la proiect în Bruxelles, primind şi o bursă din partea Uniunii Europene.

Pentru a măsura nivelul poluării, românul folosește un specrofotometru, care poate fi montat la bordul aparatelor de zbor de mici dimensiuni.

„Am făcut o astfel de analiză în zona Galaţi-Brăila, iar concluzia este că Galaţiul nu este atât de poluat pe cât se spune. Ca poluare, România este comparabilă cu Antarctica, privită din spaţiu. Explicaţia este că bună parte din industria din România s-a dus, iar la Galaţi, ca factori de poluare, mai există doar combinatul siderurgic, care funcţionează acum la o capacitate mult redusă, la care se adaugă doar transportul“, a mai spus cercetătorul român.

În prezent, Daniel Constantin realizează o evaluare reală a poluării în întreaga Europă, proiectul fiind finanțat de Guvernul României.