În urmă cu peste 100 de ani, pe RMS Titanic, cel mai mare pachebot din lume la vremea aceea, se făceau ultimele verificări înainte de plecare. Pe 10 aprilie 1912 a plecat din Southampton, Anglia, cu destinația New York.
La trei zile de la plecare, pe 14 aprilie 1912, la ora 23:40, s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat la ora 2:30. În urma acestui accident și-au pierdut viața 1514 persoane din 2228 și a fost considerată una dintre cele mai cumplite catastrofe martime din istorie pe timp de pace.
Toată presa din lume a relatat despre acest accident. În România, poate cea mai interesantă abordare asupra accidentului a avut-o revista „Antialcoolul”, cea mai „lucidă” publicația din mass media românești la vremea respectivă.
„Când am auzit de nenoricirea vasului Titanic, de împrejurările în cari s-a scufundat, am zis: „M-aș prinde că la mijloc trebuie să fie băutura necumpănită, care o obișnuiesc mai toți marinarii. E cu neputință ca o minte neațâțată ori o judecată netoropită de alcool, să nu-și dea seama de primejdia ghețarilor”, se spune în editorialul revistei lunare Antialcoolul, „Buletinul „Ligei Naționale de Temperanță”, din aprilie 1912. Articolul este semnat de Sofia Nădejde.
Autorea continuă și citează un document care ar fi apărut la dosarul anchetei. „Marinarul Klein, supus austro-ungar, și unul dintre supravețuitorii catastrofei transatlanticului „Titani”, din al cărui echipaj făcea parte – a declarat vice-consulului austro-ungar din Cleveland, Verga, că cei mai mulți dintre mateloții vaporului scufundat erau beți, în momentul ciocnirii cu icebergul.
Chelnerii transatlanticului, după ospățul urmat de bal de Duminică seara, de pe „Titanic”, din ordinul comandantului, au dat șampanie oamenilor din echipaj.
Klein mai povestește că, fiind de rând cu serviciul pe puntea superioară, a observat cel dintâi prezența imensului sloiu de ghiață. Imediat a alergat la pilotul de veghe, dar acesta, amețit de băutură, dormea dus.
Atunci s-a hotărât să dea singur semnalul de alarmă. Din nenorocire, căpitanul Smith și ceilalți ofițeri ai bastimentului băuseră și ei mult la nefastul ospăț. (…) Va să zică chefului cu vin și șampanie a căpitanului și a echipajului se datorește moartea a două mii de oameni și jalea miilor rămase”, concluzionează Sofia Nădejde în articolul din revista din 1912.
