Revolta tinerilor în ALDE: Penalii promovați de Tăriceanu ne compromit viitorul!

călin popescu tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu FOTO: guv.ro

Vicepreședintele organizației de tineret din ALDE, Elena Alecu, și Andrei Timiș, membru în Biroul Permanent Național al formațiunii tinerilor, anunță că pleacă din partid din cauza lui Călin Popescu Tăriceanu, care face „politica de cadre a penalilor” și „politică anti-justiție”.

„Din fruntea Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, domnul Călin Popescu Tăriceanu nu face politica liberală. Face politică de cadre a penalilor invitați să preia partidul și ocupe funcțiile-cheie.

Listele partidului, așa cum încep ele să se contureze, demonstrează că toată munca noastră din ultimul an, toate procentele – puține sau multe, după caz – pe care am reușit să le strângem la alegerile locale, toate eforturile noastre puse exclusiv în slujba ALDE se află acum la dispoziția urmăriților penal, a trimișilor în judecată și a condamnaților cu care Călin Popescu Tăriceanu a populat acest partid”, se arată într-o scrisoare care este semnată „în numele tinerilor ALDE din mai multe organizații ale țării”.

Reprezentanții tinerilor mai spun că nu pot accepta asocierea partidului cu „personaje toxice pentru România” și că vor să facă politică liberală, nu „politică anti-justiție”.

„ALDE, un proiect politic început frumos, a devenit în ultimele luni colacul de salvare pe care Călin Popescu Tăriceanu îl aruncă celor certați cu legea, cu aprobarea tacită a lui Daniel Constantin. (…)

Noii <<colegi de partid>> excluși de peste tot și recuperați de Tăriceanu nu fac decât să confirme eticheta de partid al penalilor. Iar noi, convinși că rolul generației noastre e să facem politică respectând legea, nu putem accepta asocierea cu personaje toxice pentru România.

Iar pentru că partidul nu se poate schimba, iar fiecărei critică președintele Tăriceanu îi răspunde cu o excludere, am decis să părăsim ALDE”, mai anunță cei doi lideri TLDE.

Elena Alecu și Andrei Timiș își anunță demisia la o zi după ce Tăriceanu le-a cerut parlamentarilor, pe site-ul oficial al Senatului, să nu se mai pronunțe în niciun fel pe cererile venite de la procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

În ultimele două luni mai mulți membri ALDE au fost excluși din partid, după ce au cerut criterii de integritate pentru stabilirea listelor pentru alegerile parlamentare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă mai jos, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Super-oferte la magazinele ANAF. Poți găsi mașini de lux la preț de Logan, dar și electrocasnice și haine

https://greatnews.ro/veranda-mall-bucuresti-magazine-bucur-obor/