Noaptea Muzeelor 2016. Marea supriză de anul acesta: o căutare de comori

Noaptea Muzeelor 2016 are loc în noaptea dintre 21 și 22 mai, iar bucureștenii sunt invitați să participe, anul acesta, la o interesantă cautare de comori.

Pe 21 mai, echipa Vânează Bucureștiul îi va provoca pe participanți să descopere muzee importante din Capitală, prin rezolvarea de indicii și finalizarea mai multor probe care le vor pune la încercare limitele și cunoștințele într-un mod plăcut.

Vânătorea Muzeelor va fi o experiență unică pentru participanți mai ales că se va desfășura noaptea, iar unele dintre probe vor avea loc chiar în incinta muzeelor, vânătorii de comori nefiind nevoiți să stea la coadă.

„De Noaptea Muzeelor ne-am gândit la un eveniment tematic, iar inițiativei noastre s-au alăturat ca parteneri muzee importante din București precum Muzeul Național de Istorie a României sau Muzeul Theodor Aman. Evenimentul face parte dintr-o serie lungă de treasure hunturi pe care le vom organiza în această vară”, spune Dorin Moraru, de la Vânează Bucureștiul.

Cum se va desfășura Vânătoarea Muzeelor

La start vor fi mai multe echipe formate din câte 3-5 participanți fiecare. Acestea vor trebui să parcurgă același traseu, fiind nevoite să deslușească indicii care le vor duce de la un muzeu la altul. La fiecare checkpoint, participanții trebuie să finalizeze câte o probă în urma căreia vor primi următorul indiciu.

La final, fiecare participant la treasure hunt va primi câte un bilet de intrare la un muzeu din București, iar echipele de pe podium vor avea parte și de alte surprize oferite de către partenerii evenimentului, Okian.ro și Muzeul Național de Istorie a României.

Mai multe detalii despre eveniment și modalitatea de participare pot fi obținute pe facebook.com/vaneazabucurestiul sau pe www.vaneazabucurestiul.ro.

Aventurile urbane propuse de echipa Vânează Bucureștiul combină evenimente istorice fascinante, legende și povești bizare într-un joc care te aduce pe tine alături de echipa ta în locuri interesante din București. Aici va trebui să dezlegi o serie de indicii, folosindu-ți creativitatea, abilitățile de orientare, atenția la detalii și capacitatea de a lucra într-o echipă.

Vânează Bucureștiul este un bun mod de a redescoperi orașul în care trăiești, muncești sau înveți. Vei avea parte activități intelectuale cât și fizice, în urma cărora vei descoperi Bucureștiul dintr-un alt unghi.

Peste 170 de muzee și instituții de cultură din țară își vor deschide porțile de Noaptea Muzeelor. Cele mai multe sunt din București.

Noaptea Muzeelor 2016. Ce muzee pot fi vizitate gratuit, în București:

Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu
Noaptea Muzeelor la Palatul Suţu se desfășoară între orele 18:00 – 24:00
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București

Muzeul Național de Istorie a României
Evenimentul are loc între orele 10.00 – 18.00
Calea Victoriei nr.12, sect. 3, București

Muzeul George Severeanu
Noaptea Muzeelor la Muzeul Severeanu se desfășoară între orele 18.00-01.30.
Str. Henri Coandă nr. 26, București

Muzeul Național de Artă al României
Noaptea muzeelor la MNAR se desfășoară între orele 19.00 – 04.00
Calea Victoriei 49-53, București 010063

Muzeul Theodor Aman
Noaptea Muzeelor la Muzeul Theodor Aman se desfășoară între orele 18:00 – 01.30
Str. C.A. Rosetti nr. 8, sector 2, Bucureşti

Muzeul Național „George Enescu”

Evenimentul se desfășoară între orele 18.00 – 01.00
Calea Victoriei nr. 141, sector 1, 010071

Casa Filipescu-Cesianu
Noaptea Muzeelor la Casa Filipescu-Cesianu se desfășoară între orele 19:00 – 01:30
Calea Victoriei 151, București 010072

Muzeul Memorial C.I. şi C.C. Nottara
Noaptea Muzeelor la Muzeul Memorial C.I. şi C.C. Nottara se desfășoară între orele 18:00 – 01:30
Bd. Dacia, 105, Bucuresti-Sector 1, Bucuresti, 20054

Muzeul de Artă „Vasile Grigore pictor și colecționar”
Noaptea Muzeelor se desfășoară între orele 18.00 – 02.00.
Strada Maria Rosetti 29, București

Muzeul Național al Pompierilor
Evenimentul are loc între orele 17.00 – 01.00
Bd. Ferdinand I, 33, Bucuresti-Sector 2, Bucuresti, 21381, București

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC
Noaptea Muzeelor are loc se desfășoară între orele 21.00 – 03.00
Str. Izvor 2 – 4, Palatul Parlamentului, aripa E4, București

Muzeu Național Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida
Evenimentul are loc între orele 10.30 – 23.00
Str. Candiano Popescu nr. 2, sector 4, București

Muzeul „Ligia și Pompiliu Macovei”
Noaptea Muzeelor la Muzeul „Ligia și Pompiliu Macovei” se desfășoară între orele 18:00 – 00:30
Str. 11 iunie nr. 36-38, sector 4, București.

Muzeul Național Cotroceni
Noaptea Muzeelor la Palatul Cotroceni se desfășoară între orele 19.00 – 24.00
Bulevardul Geniului 1, București

Muzeul Național al Țăranului Român
Noaptea Europeană a Muzeelor se desfășoară între orele 18.00 – 02.00
Şoseaua Kiseleff 3, Sector 1, Bucureşti, 011341

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Evenimentul are loc intre orele 18.00 – 01.00

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 1

Muzeul Național de Geologie
O lume dispărută!
19.00 – 24.00
Șoseaua Kiseleff, nr. 2, București

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Vizitarea gratuită a Satului Nou are loc intre orele 19.00 – 22.00
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck
Noaptea Muzeelor la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storckse desfășoară între orele 18:00 – 01:30
Strada Vasile Alecsandri 16, București

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Evenimentul are loc intre orele 19.00 – 02.00
str. Londra, nr. 39, sector 1, București

Muzeul Victor Babeş
Noaptea Muzeelor la Muzeul „Victor Babeş” se desfășoară între orele 18:00 – 00:30
Str. Andrei Mureșanu nr. 14 A, sector 1, București

Muzeul Căilor Ferate – CENAFER
Noaptea Muzeelor are loc aici intre orele 20.00 – 03.00
București, Str. Calea Griviței, Nr. 193 B

Muzeul Național al Aviației Române
Evenimentul are loc aici intre orele 16.00 – 22.00
Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2, București

Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică – Minovici”
Noaptea muzeelor are loc aici intre orele 18:00 – 02:00
Strada Nicolae Minovici 3, București

Muzeul de Artă Populară „Doctor Nicolae Minovici”
Noaptea Muzeelor la Muzeul Nicolae Minovici se desfășoară între orele 18:00 – 00:30
Str. Doctor Nicolae Minovici, nr.1, sector 1, București

Casa Memorială Tudor Arghezi
Evenimentul are loc intre orele 10.00 – 21.00
Str. Mărţişor nr. 26, sector 4, Bucureşti

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia
Evenimentul are loc aici intre orele 16:00 – 02:00
Str. Valea Parcului nr. 1, Mogoșoaia, Ilfov

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.