Liceul în care nimeni nu a luat BAC-ul în ultimii 7 ani

liceu bac nepromovat 7 ani
Foto: ziarulunirea.ro

Pentru al șaptelea an consecutiv, niciun elev de la Liceul Tehnologic Agricol din comuna Orțișoara din județul Timiș nu a promovat examenul de Bacalareat.

În acest an, elevii nici nu s-au mai prezentat la BAC, după cum rezultă din informațiile publicate de Ministerul Educației Naționale pe siteul bacalaureat.edu.ro.

9 elevi ar fi trebuit să susțină examenul de Bacalaureat la liceul din Orțișoara, o comună cu 4.190 de locuitori din județul Timiș. Însă niciunul dintre elevi nu s-a prezentat la niciuna dintre probele scrise (Limba și Literatura Română, Matematică sau Biologie vegetală și animală).

Liceul Tehnologic Agricol din comuna Orțișoara a mai apărut în presă și în anii trecuți, tot după ce niciun absolvent de clasa a XII-a de aici nu a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat.

Anul trecut, 8 elevi au terminat clasa a XII-a la acest liceu, însă niciunul dintre ei nu a luat notă de trecere.

La nivel național, 97 de elevi au obținut în acest an media 10 la examenul de Bacalaureat.

În acest moment, înainte de rezolvarea contestațiilor, rata de promovabilitate de la examenul de BAC 2017 este de 71,4%, a anunțat ministrul Educației, Liviu Pop, într-o conferință de presă. 91.754 de elevi din cei prezenți la examenul de Bacalaureat 2017 au promovat.

Ministerul Educației Naționale a publicat notele de la BAC la ora 12.00 pe siteul bacalaureat.edu.ro.

liceu rezultate bacalaurat 2017 edu.ro
Sursa: edu.ro