Copiii cu handicap din București ar putea primi o mie de lei lunar de la Primărie

Consiliul General al Municipiului București va decide, săptămâna viitoare, dacă va acorda un stimulat financiar de 1.000 de lei lunar pentru copiii cu handicap.

Sumele ar urma să fie acordate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Pentru a beneficia de acest ajutor, copiii trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a Capitalei.

Pentru obținerea stimulentului sunt necesare certificatul de naștere și actul de identitate al copilului (pentru cei peste 14 ani); actul de identitate al reprezentantului legal și al celuilalt părinte; certificatul de încadrare în grad de handicap.

Stimulentul se va acorda doar până la împlinirea vârstei de 18 ani și va fi oferit doar prin virament bancar.

Inițiativa este susținută de primarul general, Gabriela Firea, și are mari șanse să fie aprobată.

În București erau înregistrați, la începutul anului, un număr total de 4.666 copii cu handicap, dintre care: 3.229 cu handicap grav, 914 cu handicap accentuat, 486 cu handicap mediu și 37 cu handicap ușor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here