Top 3 meserii de viitor

Auzim tot mai des că roboții ne vor lua meseriile sau programele de inteligență artificială la fel. Cu toate acestea, există unele meserii în care elementul uman face diferența și care nu pot fi atât de ușor înlocuite de către nicio tehnologie.

Chiar dacă nu ai încă o experiență vastă în aceste domenii, să știi că poți să faci un pas înspre o nouă carieră urmând cursuri acreditate, cum ar fi cursuri de PSI, de trainer sau de resurse umane.

În cadrul acestora vei primi bazele pentru ceea ce urmează să fie noua ta specializare și în care vei acumula experiență de-a lungul timpului, odată ce vei începe să profesezi în domeniu.

Dacă și în gândul tău se află întrebarea: ce mă fac dacă jobul meu poate fi ușor înlocuit? Atunci ar fi cazul să îți îndrepți atenția spre următoarele despre care îți vom povesti azi și să începi să studiezi să vezi care ți s-ar potrivi mai bine pe termen lung.

Trei meserii care nu vor dispărea prea curând de pe piață

Toate aceste meserii au cel puțin un punct comun: empatia. Sentimentele umane nu vor putea fi niciodată înlocuite de niciun fel de tehnologie și asta este una dintre frumusețile meseriilor care presupun interacțiunea umană.

1. Inspector SSM și expert PSI

Protecția și sănătatea în muncă sunt subiecte de care fiecare proprietar de afacere trebuie să se îngrijească, fie că este vorba de propria persoană sau de angajații săi.

Regulile care sunt de urmat, cu toate nuanțele lor, sunt mult mai ușor explicate de către o persoană decât de către un robot sau o carte de citit. Mai mult decât atât, dacă interacțiunea are loc cu o persoană, aceasta va putea răspunde pertinent oricăror întrebări ar surveni de-a lungul prezentării și poate să explice în termeni cât mai apropiați de limbajul comun orice detaliu.

2. Trainer

Pentru a deveni trainer este de la sine înțeles că e nevoie să înveți această meserie de la o persoană reală, deoarece de la aceasta vei putea afla mici trucuri despre cum poți să atragi atenția audienței și metode prin care să livrezi cel mai eficient informația pe care cei prezenți în sală sau online o așteaptă.

A fi trainer și a modela atâtea minți este un lucru minunat și nu toată lumea poate să îl îndeplinească. Tocmai de aceea, dacă de-a lungul carierei tale de până acum ți s-a spus că ești un bun mentor, atunci poate ar fi cazul să faci un pas în față spre o nouă carieră.

3. Specialist HR/ Resurse Umane

Departamentul de HR din orice companie este unul dintre cele mai importante. Din fericire, în ultimii ani tot mai mulți manageri și-au dat seama de acest lucru și au investit în aceste departamente, chiar dacă ele sunt cele care cheltuie bani în loc sa îi aducă în firma.

Angajații își doresc sa se simtă apreciați și să simtă ca au cui sa transmită atât gândurile care țin de neliniști sau neplăceri, cât și pe cele bune, care tin de evolutia lor. Acest confort va crește rata de retenție a angajaților în firmă, ceea ce va duce la cheltuieli reduse de recrutare, deci contribuie, până la urmă, la realizarea profitului propus.

Cum managerii sunt de cele mai multe ori ocupați cu task-urile lor de zi cu zi, cei care se ocupă de aceste discuții sunt cei din departamentul de HR.

Astfel, poți să fii sigur că acesta este un job care are mulți ani de acum înainte în față și că este unul dintre cele mai necesare în orice companie mică sau mare.

Acel human touch de care fiecare dintre noi are nevoie în interacțiuni la locul de muncă poate să fie oferit doar de alți oameni. Tocmai de aceea suntem încrezători că aceste meserii despre care am vorbit azi au o viață lungă, dacă nu chiar nesfârșită.

Am putea spune că sunt meserii relativ noi, deoarece acum câțiva zeci de ani sigur nu a auzit nimeni de ele.

Oricare ar fi meseria ta acum, trebuie să știi că poți să faci oricând o reconversie profesională. În zilele noastre nu mai trebuie neapărat să absolvi o facultate pentru a putea intra într-un anumit domeniu, ci poți la fel de bine să participi la un curs susținut de experți în fiecare domeniu în parte. Astfel vei avea ocazia să afli direct și de la oameni în cunoștință de cauză despre provocările unei cariere în domeniul în care îți dorești să activezi și cum să treci cât mai ușor peste ele.

Investește în tine pe termen lung și îți vei mulțumi zi de zi!

Credite foto: unsplash.com