O mașină de poliție a fost furată în timpul unei intervenții

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Un bărbat a fost arestat pentru 24 de ore de polițiștii din Călărași după ce a furat o mașină de Poliție și a mers cu ea 300 de metri. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică în timp ce oamenii legii erau la o intervenție în Lehliu, potrivit CălărașiPress.ro.

Polițiștii au fost chemați printr-un apel la 112 să intervină la un conflict ce avea loc între mai multe persoane. În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului și legitimau persoanele implicate, un bărbat a profitat de neatenția acestora și s-a urcat la volanul autospecialei, pe care a condus-o aproximativ 300 de metri.

După ce a oprit mașina, bărbatul a fost imobilizat de polițiști.

IPJ Călărași a transmis că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, dar și o cercetare internă cu privire la intervenția pe care au făcut-o polițiștii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.