Mii de infractori ar putea scăpa de dosare penale după o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție

FOTO: 3839153/Pixabay.com
FOTO: 3839153/Pixabay.com

Înalta Curte de Casație și Justiție a adoptat marți o hotărâre de îndrumare referitoare la aplicarea deciziilor Curții Constituționale din 2018 și 2022 privind prescripția. Această hotărâre ar putea duce la încetarea mai multor procese penale în care nu mai funcționează prescripția specială. Mii de infractori ar putea scăpa de procese, dar și de anchete.

Potrivit unor specialiști consultați de G4Media.ro, Înalta Curte a stabilit că nu au existat cauze de întrerupere a cursului prescripției, cel puțin între iunie 2018 (data intrării în vigoare a primei decizii CCR privind prescripția) și mai 2022 (data la care Codul penal a fost amendat prin OUG ca urmare a deciziei CCR privind prescripția din 2022).

Instituția prescripției speciale permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe sau citarea persoanei vizate de ancheta penală în calitate de suspect sau inculpat.

Totodată, Înalta Curte a stabilit că lipsa prescripției speciale în perioada 2018-2022 reprezintă lege penală mai favorabilă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.