Justiția a decis: Poți face mișto de jandarmi pe Facebook, dar doar între prieteni!

jandarmeria română jandarm
Foto: Pagina de Facebook Jandarmeria Română

Judecătoria Sectorului 5 din București a anulat o amendă de 1.000 de lei aplicată de Jandarmerie unui tânăr pentru o postare ironică pe Facebook la adresa unui jandarm.

Judecătorul a decis că mesajul era doar pentru prieteni, nu și pentru public. Așa cum îi este obiceiul, Jandarmeria Capitalei a contestat decizia, astfel că dosarul, unul important pentru imaginea celei mai hulite instituții publice din România, în special după 10 august 2018, se mută la Tribunalul București, unde se va da o sentință definitivă.

Potrivit deciziei Judecătoriei Sectorului 5, mesajul pe care jandarmii îl consideră jignitor a fost distribuit doar către lista de prieteni, nu public, pe Facebook.

”Acest lucru înseamnă că nu poate fi accesată de orice persoană ce foloseşte un motor de căutare pe Internet, ci doar de persoanele din lista menţionată şi, eventual, de prietenii acestora din urmă”, se arată în motivarea deciziei instanţei, citată de Adevărul.

”Fapta nu a fost comisă într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane care, în opinia instanţei, nu poate fi reprezentată efectiv de persoanele aflate în lista de prieteni virtuali ai petentului, neputându-se nici verifică în ce măsură acestea au accesat reţeaua de socializare în acelaşi timp pentru a vedea postarea petentului şi a constitui astfel o adunare sau reuniune de persoane”, a motivat instanţa.

Jandarmii au decis să îl amendeze pe bărbat pentru mesaj cu suma maximă prevăzută de lege, 1.000 de lei, aplicând Legea 61/1991, potrivit căreia constituie contravenţie „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare”.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.