Elena Udrea a dezvăluit ce a însemnat gestul cu degetul dus la nas, pe care l-a făcut de mai multe ori în Parlament, dar și atunci când a fost în arest preventiv.
„Eu am spus doar jumătate de adevăr. În mod real gestul l-am aflat de la fostul meu prieten de la momentul acela și care reprezenta gestul pe care îl făcea Celine Dion cu soțul ei, însemna că eu sunt în siguranță în prezența lui.
A fost și un semnal prin care le-am spus celor care au vrut să mă trimită la pușcărie, un gest de atenționare. Este un fel de «știu totul despre voi». Ce am și făcut mai departe, i-am denunțat, am vorbit despre ei“, a povestit Elena Udrea, într-un interviu din închisoare, acordat pentru Realitatea Plus.
Prima dată a făcut semnul în Parlament, în luna februarie, 2015. „Văd că gestul meu din Parlament când am dus mâna la nas a creat mare vâlvă și s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am facut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că „totul e în regulă„, spunea în urmă cu 8 ani, Udrea.
Elena Udrea a fost condamnată la o pedeapsă de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Se află încarcerată în Penitenciarul târgoșor începând cu luna iunie 2020, când a fost extrădată din Bulgaria.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: