Ciucă anunță că sute de sate vor fi conectate la internet de mare viteză

petrești satu mare
Foto: vocea.biz

Premierul Nicolae Ciucă anunță că 945 de sate vor fi conectate la internet de mare viteză, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Consilierul de stat Sorin Costreie a prezentat un mesaj al prim-ministrului în deschiderea celei de-a VII-a ediţii a Festivalului de tehnologie şi inovaţie „Bucharest Tech Week”.

„Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 945 de zone albe, sate din zone îndepărtate, vor fi conectate la internet de foarte mare viteză. Totodată, 374 de milioane de euro sunt alocaţi din PNRR în vederea implementării în România a infrastructurii de cloud guvernamental.

Până la finalul anului 2024, 30 de instituţii publice din ţara noastră vor fi pe deplin interconectate şi vor utiliza cloudul guvernamental pentru schimbul de date. (…) Totodată, conform celor asumate de România prin PNRR, până în anul 2025, vom creşte la 101 numărul de entităţi cu valenţă critică pentru securitatea naţională, care au infrastructura informaţiilor şi comunicaţiilor protejată împotriva unor atacuri cibernetice avansate”, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, Guvernul şi-a asumat „un rol activ” în dezvoltarea tehnologiei şi a soluţiilor digitale, susţinând consolidarea acestei infrastructuri şi promovarea inovaţiei.

În baza unui memorandum aprobat în toamna anului trecut, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a operaţionalizat Consiliul Ştiinţific de Inteligenţă Artificială, care reuneşte specialişti din ţară şi din diaspora.

„Expertiza acestora va asigura fundamentarea ştiinţifică a deciziilor strategice pe care România le va lua în domeniul inteligenţei artificiale. De asemenea, tot în coordonarea colegilor de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Hub-ul Român de Inteligenţă Artificială a fost inclus ca proiect strategic în Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare, în valoare de 52 de milioane de euro.

Prin această iniţiativă vom stimula păstrarea în ţară a resursei umane înalt calificate în domeniul inteligenţei artificiale şi vom sprijini dezvoltarea de start-up-uri româneşti”, a precizat Nicolae Ciucă.