AcasăSocialCât costă mâncarea pe o zi în spital. Beatrice Mahler, despre meniu:...

Cât costă mâncarea pe o zi în spital. Beatrice Mahler, despre meniu: Repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul rar

-

Statul acordă 11 lei pentru meniul celor trei mese oferite în spitale. Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, atrage atenția că pacienții nu au ce să aleagă din meniu, care este repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul este rar.

Anul 2021 a adus o modificare a legislației, Hotărârea 470/21.04.2021 crește suma alocată pentru un bolnav, cu UN LEU, astfel regimul comun trece de la 10 LEI la 11 LEI.

„Acel „PLUS 1 LEU” deși foarte puțin, însemna o schimbare, mai mult decât deloc. Poate unii dintre voi îmi veți spune că există soluția fondurilor proprii, dar un spital COVID, un spital care tratează pacientul cu tuberculoză, un spital public subfinanțat cronic, cum să realizeze venituri proprii?

Așa că meniul zilnic se face din cei 11 lei alocați de stat fiecărui bolnav din spital. E greu, nu mă plâng, dar nu pot să nu mă gândesc cu înfrigurare la GREUL care urmează…”, scrie Mahler pe contul său de Facebook.

Managerul avertizează că, în aceste condiții, furnizorii care au acorduri cadru încheiate pentru alimente, vor renunța la acestea, pentru că prețurile din acord nu mai permit furnizarea alimentelor.

„Sigur, am mai trecut prin astfel de momente la începutul pandemiei când prețurile la materiale sanitate au crescut atât de mult încât furnizorii au refuzat livrarea…și este o reacție normală… dar mă întreb ce vom face în spitale atunci? Cum va arăta masa unui pacient, dacă azi când încă livrarea se face la prețurile vechi, calitatea și diversitatea alimentelor lasă mult de dorit?”, spune Mahler.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...