Nu scăpăm de caniculă. Căldură mare în toată țara în acest weekend

FOTO: qiye/Pixabay.com
FOTO: qiye/Pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că disconfortul termic și canicula vor fi resimțite la nivelul întregii țări în 18 și 19 august.

Finalul de săptămână va fi unul canicular în România, cu temperaturi ridicate în regiunile sudice și sud-vestice, în 18 august, și în toate zonele de câmpie și podiș – în 19 august.

Se vor înregistra temperaturi maxime de 34-36 de grade la nivelul întregii țări. Cel mai cald va fi în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde termometrele vor arăta și 37 de grade. În Câmpia Română și în Câmpia de Vest indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Administrația Națională de Meteorlogie anunță că vremea va fi călduroasă și duminică, 20 august, când se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35 de grade Celsius.

De luni, în regiunile vestice, sunt așteptate și ploi, urmând să se intensifice instabilitatea atmosferică, iar temperaturile vor fi în scădere.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.