Un oraș din Italia, care se află la 10 minute de mare, oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute în el

FOTO: quiSalento Redazione/Youtube
FOTO: quiSalento Redazione/Youtube

Autoritățile locale din Presicce, un mic oraș din regiunea italiană Puglia, în sudul țării, au decis să ofere până la 30.000 de euro celor care cumpără o locuință goală și se mută în ea. Cele mai multe locuințe sunt în centrul istoric al orașului, iar consilierii locali sper să vadă că „vor prinde din nou viață” prin acest program.

„Nu putem doar să stăm și să privim cum cartierele noastre vechi, pline de istorie, arhitectură minunată și artă se golesc și se degradează, a declarat, potrivit CNN, consilierul local din Presicce, Alfredo Palese.

Finanțarea de 30.000 de euro ar urma să fie împărțită în două. O parte din bani ar putea fi folosită pentru cumpărarea locuinței, iar alta pentru renovare, dacă este cazul.

Prețurile pentru case, care trebuie să fie construite înainte de 1991 pentru a intra în program, pornesc de la 500 de euro pe metru pătrat. Micul oraș italian s-a format în jurul unei fortărețe construite de călugări. I se mai spunea și „orașul aurului verde” din Puglia datorită plantațiilor de măslini și a uleiului.

Presicce numără acum 9.000 de persoane, după ce, în 2019, a fuzionat cu orașul vecin Acquarica. Orașul este la doar 10 minute distanță de mare și plajă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.