Peste 700 de zboruri au avut întârzieri pe Aeroportul „Henri Coandă”. Amendă uriașă pentru Blue Air

boeing 737 avion
Foto: nickyhardinguk / pixabay.com

Continuă problemele pe aeroporturi. 731 de zboruri au înregistrat întârzieri mai mari de 30 de minute, iar 18 curse au fost anulate pe Aeroportul „Henri Coandă” în ultima săptămână, mai puține față de intervalul anterior.

În intervalul 7-13 iulie 2022, pe Aeroportul „Henri Coandă”, un număr de 731 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 226 (24%) mai puține decât în săptămâna anterioară, anunță Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piață a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe s-au înregistrat la Wizzair (176 de zboruri), Tarom (142 de zboruri), Ryanair (125), și Blue Air (94 de zboruri).

În același interval de referință, doar 18 zboruri au fost anulate de către companiile aeriene față de 56 în săptămâna anterioară.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat joi că a amendat cu două milioane de euro compania aeriană românească low-cost Blue Air, după ce operatorul a anulat aproape 180.000 de rezervări în valoare de peste 66 milioane de lei.

ANPC susține că, în urma sesizărilor depuse de consumatori și ca urmare a reacțiilor din media Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acțiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA.

Mai exact, ANPC arată că, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri.

ANPC a decis, astfel, în urma acestor anulări, dar și datorită faptului că operatorul economic nu a declarat cifra de afaceri, ceea ce a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, să aplice o amendă în valoare de 2 milioane euro.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.