AcasăAlegerile editorilorGuvernul vrea să monteze prize pentru mașinile electrice în toată țara

Guvernul vrea să monteze prize pentru mașinile electrice în toată țara

-

Reprezentanții Ministerului Mediului spun că lucrează la un program de dezvoltare a infrastructurii pentru încărcarea mașinilor electrice, iar proiectul de implementare va fi finalizat până la sfârșitul acestei luni.

Potrivit președintelui Administrației Fonfului pentru Mediu, Istvan Jakab, în România sunt în prezent 55 de stații de încărcare pentru mașinile electrice, dintre care 22 sunt în București.

Prețul unei prize simple pentru încărcarea mașinilor electrice este și sub 500 de euro, însă costurile pot depăși și câteva mii de euro din cauza cheltuielilor de instalare. Potrivit hotnews.ro, o stație de încărcare rapidă costă în jur de 25.000 de euro. Un astfel de sistem reușește să încarce 80% din capacitatea bateriei în aproximativ 30 de minute.

La începutul lunii trecute, lanțul de hypermaket-uri Kaufland a inaugurat prima rețea publică de stații de încărcare pentru automobile. Rețeaua va fi disponibilă oricărui șofer de mașină electrică sau hibridă plug-in, gratuit și non-stop, în parcările a nouă magazine Kaufland de pe axa Arad – Constanța și pe autostrada A2.

Noile stații de încărcare rapidă a vehiculelor electrice vor fi deshise anul acesta și în parcările magazinelor Kaufland din orașele Arad, Timișoara, Deva, Sebeș, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești, București și Constanța, precum și pe autostrada A2.

În prezent, pe străzile din țara noastră circulă doar câteva zeci de automobile electrice. Anul trecut, statul oferea un ecotichet de aproximativ 4.500 de euro la achiziția unui autoturism electric. În combinație cu tichetele din programul „Rabla”, ar fi o reducere de aproximativ 10.000 de euro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10...

0
În acest an, 24 de elevi au încheiat probele scrise de la examenul de Bacalaureat cu media 10, a anunțat Ministerul Educației. Numărul candidaților...

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...