Economistul Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, spune că industria în România are o pondere mai mare în PIB decât în Germania sau Franța.
„Ne-am obișnuit atât de mult cu sloganul „Nu mai avem industrie”, încât am ajuns să credem că este adevărat. Nu este. Industria în România are o pondere mai mare în PIB decât în Germania și net superioară mediei Uniunii Europene. Da, vorbim despre România zilelor noastre, nu de „Epoca de Aur”.
Datele indică o perspectivă total diferită de cea a nostalgicilor după comunism, mulți din păcate: un sfert din valoarea adăugată brută a PIB-ului românesc provine din sectorul industrial, mult peste media Uniunii Europene. Această cifră contrazice narațiunea populară și demonstrează un echilibru sănătos între robustețea sectorului industrial și diversitatea economică”, explică Popa, într-o postare pe Linkedin.
El admite că acum trei decenii, industria avea în România o pondere și mai mare cu 10 procente. Asta nu înseamnă, însă, că era și mai eficientă.
„Într-adevăr, acum 30 de ani, industria avea o pondere mai mare cu aproape 10 procente în PIB, dar dintr-un PIB de 10 ori mai mic în termeni nominali.
De altfel, în 2022 aproximativ 40% din exporturile României au fost reprezentate de categoria „Mașini și echipamente pentru transport”, conform INS.
Dacă acum 30 de ani eram izolați, astăzi România și industria sa au devenit parte din lanțurile de producție europeană”, mai scrie el.
România a ajuns în sfârșit, după atâția ani de tranziție, la o maturizare economică, crede Popa.
„În timp ce melancolicii privesc în urmă la „zilele de glorie” ale industriei ca fiind o „Epocă de Aur”, consider că datele actuale sugerează mai degrabă o maturizare economică.
Vorbim despre o structură economică mult mai capabilă să navigheze prin complexitățile secolului XXI. România de azi nu mai este în epoca industriei grele și ineficiente. A evoluat spre un peisaj industrial modern, unde calitatea primează asupra cantității și unde piața globală decide cine este câștigător și cine este pierzător.
Celor ce suspină după acele vremuri „bune”, le spunem că este timpul să trecem peste nostalgia pentru fabrici colosale și poluante, în mijlocul orașelor, pentru a îmbrățișa realitatea că o economie sănătoasă și rezilientă înseamnă diversitate, adaptabilitate, productivitate și un sector dezvoltat al serviciilor.
Avem în continuare uzine, dar astăzi sunt relocate în afara orașelor, dacă nu le vedem zilnic nu înseamnă că ele nu există, și da, utilizează tehnologii mult mai avansate”, încheie Cristian Popa.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: