Ciucă și Ciolacu au fost huiduiți la Iași. Politicienii n-au mai făcut horă

Discursurile ținute de premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD Marcel Ciolacu au fost huiduite de o parte din cei care au participat la sărbătorirea Zilei Micii Uniri de la Iași.

O parte dintre manifestanți le-au strigat „trădătorii”, „la pușcărie” sau „hoții” și i-au huiduit.

„Eu chiar vă iubesc, mai ales într-o zi atât de aleasă” și-a început Ciolacu discursul, după ce a auzit huiduielile.

„În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a spus Ciolacu. „Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească”, a spus Ciucă în Piața Unirii din Iași.

Premierul Ciucă a spus că lecția istorică care a rămas peste timp este că prin voință, unitate, curaj și susținerea cetățenilor pot fi atinse cele mai ambițioase obiective.

„Mă bucur să revin la Iaşi, într-o zi cu o semnificaţie specială pentru România. Astăzi sărbătorim împreună Ziua Unirii Principatelor Române, actul fondator prin care naţiunea română a pus bazele modernizării şi emancipării statului şi a început opera neobosită a unificării poporului nostru.

Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune.

Unirea Moldovei cu Ţara Românească nu ar fi fost posibilă fără acţiunile curajoase ale paşoptiştilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomaţiei româneşti pe lângă Cancelariile Marilor Puteri şi, mai ales, fără susţinerea populară a românilor. Aşadar, actul de acum 164 de ani a fost opera de voinţă şi de curaj a întregului popor şi a elitei sale politice”, a spus Ciucă.

Premierul a mai spus că „România este astăzi în faţa unei etape importante pentru viitorul nostru”.

„Miza comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat şi consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei şi întregii lumi. Iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viaţă mai bună fiecărui român, fără a lăsa pe cineva în spatele liniilor de dezvoltare. De a reduce, cât mai rapid cu putinţă, decalajele între sate şi oraşe, între regiunile României”, a continuat el.

La sfârșitul declarațiilor, politicienii nu au mai participat la tradiționala horă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.